Gripa se extinde în România. Tot mai mulţi oameni, în special copii, ajung la urgenţe cu simptomele virusului periculos. Sunt însă mulţi pacienţi care nu recunosc semnele gripei și nu știu cum să acţioneze în acest caz. Doi români au murit până acum din cauza infecţiei cu acest virus, scrie Click.
Gripa și răceala sunt foarte ușor de confundat deoarece au simptome comune. Multe persoane nu își dau seama că au gripă și ajung la spital când deja starea lor se agravează. Medicii spun că este important ca populația să se informeze cu privire la infecția cu virusul gripal și să acționeze în consecință.
Răceala este o infecţie virală respiratorie, care poate fi cauzată de peste 100 de virusuri, diferite de cel al gripei. Principalul mod de diferenţiere a răcelii şi gripei constă în faptul că cea dintâi afec­tează pe o durată mai scurtă şi într-un mod mai puţin agresiv organismul decât gripa, care are o durată de manifestare lungă şi poate prezenta episoade severe de afectare a organismului.
Răceala debutează cu stări de obo­sea­lă, strănut, dureri de cap şi de gât, urmate de creşterea consistenței mucozităţilor nazale şi modificări de culoare a pielii, care capătă un aspect palid. Trebuie știut că răceala nu ține mai mult de o săptămână.
Adulții răcesc de aproximativ două până la patru ori pe an. Copiii, mai ales preşcolarii, pot răci de opt până la zece ori pe an.
Gripa este o boală respiratorie extrem de contagioasă, provocată de unul dintre cele trei tipuri de virus Influenza: A, B sau C. Se răspândeşte extrem de rapid cu ajutorul stropilor de salivă proveniţi de la persoane bolnave care tuşesc sau strănută, potrivit clicksanatate.ro.
Gripa debutează brusc şi violent, cu febră de 39 – 40 de grade, care poate dura de la 3 până la 5 zile. Este deseori însoţită de stări de oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri puternice de cap, dureri oculare şi roşu în gât.

Recomandările redacției