Se presupune că transmiterea coronavirusului este similară cu cea a MERS-CoV şi SARS, pe cale respiratorie, prin picaturi de secreţie, produse când o persoană infectată tuşeşte sau strănută. Transmiterea este posibilă şi când are loc contactul direct cu fluidele (sânge, materii fecale, urină, salivă, spermă) de la o persoană infectată. Este considerată şi transmiterea de la animale la om prin contactul cu animale bolnave sau cu produse de la acestea, de aceea se recomandă evitarea contactului cu animale bolnave şi aplicarea măsurilor generale legate de manipularea animalelor şi produselor de la acestea, prepararea alimentelor.
Care sunt opțiunile de tratament?
Nu există un tratament specific (antiviral), de aceea se tratează simptomatic, în funcție de starea pacientului. Tratamentul de susținere (de exemplu oxigenoterapie, administrarea de lichide și tratament empiric) pentru persoanele infectate, poate fi foarte eficace.
Deocamdată nu există un vaccin împotriva coronavirusurilor.
Sfaturi generale
Purtarea măștii este una dintre măsurile de prevenire și limitare pentru răspândirea anumitor boli respiratorii, inclusiv cea determinată de noul coronavirus. Cu toate acestea, doar utilizarea unei măști nu este suficientă pentru a asigura un nivel adecvat de protec­ție și ar trebui adoptate și alte măsuri la fel de relevante. Folosirea măștii trebuie combinată cu igiena adecvată a mâinilor și cu alte măsuri de prevenire și control a transmiterii noului coronavirus de la om la om.
Purtarea măștii, atunci când nu este indicată, poate provoca costuri inutile, încărcarea achizițiilor și poate crea un fals sentiment de securitate care poate duce la neglijarea altor măsuri esențiale, cum ar fi practicile de igienă a mâinilor. Mai mult decât atât, utilizarea incorectă a unei măști poate afecta eficacitatea acesteia în reducerea riscului de transmitere.
În comunitate
Persoanele fără simptome respiratorii ar trebui:
– să evite aglomerațiile și să evite frecventarea spațiilor închise aglomerate (de ex. supermarketuri, mall-uri); – să mențină o distanță de cel puțin 1 metru față de orice persoană cu simptome respiratorii (de ex. tuse, strănut);
– să-și spele frecvent mâinile, folosind apă și săpun atunci când mâinile sunt vizibil murdare sau antiseptic pe bază de alcool dacă mâinile nu sunt vizibil murdare;
– să utilizeze tehnica de a tuși sau a strănuta în interiorul cotului flectat sau să-și acoperă nasul și gura în timpul tusei și strănutului cu un șervetel de unică folosință, urmată de aruncarea acestuia după utilizare și spălarea IMEDIATĂ a mainilor cu apă și săpun;
– să se abțină de la atingerea gurii, nasului și ochilor;
– să respecte regulile privind modul de purtare, îndepărtare și eliminare a măștilor asociate cu o igienă corectă a mâinilor după îndepărtare.
Persoanele cu simptome respiratorii trebuie să respecte indicațiile de mai sus și următoarele:
– să poarte o mască dacă prezintă febră, tuse și respirație dificilă și să solicite consult medical la medicul de familie, cât mai curând posibil;
– să urmeze sfaturile cu privire la gestionarea adecvată a măștilor

Recomandările redacției