Cum să faci 22 de milioane de dolari, la opt ani/Un puști are rețeta succesului (video)

0
150

Un puști de 8 ani din SUA este influencer. Acesta are un canal de YouTube unde postează recenzii la jucării, canalul fiind în fruntea topului celor mai mari câștiguri pe platforma de video-sharing. Forbes estimează că numai în 2018, Ryan a câștigat 22 de milioane de dolari.

Ryan postează recenziile pe canalul de YouTube Ryan ToysReview, care este updatat aproape zilnic. Eforturile l-au ajutat să strângă anul acesta o mică avere, însă nici în anii trecuți Ryan nu a lipsit din topul încasărilor estimative întocmit de revista americană Forbes.

Locul II în clasament este ocupat în 2018 de Jake Paul, care a încasat din YouTube cu jumătate de milion de dolari mai puțin decât Ryan. Pe locul trei se află canalul The Dude Perfect, cu încasări de „doar” 20 de milioane de dolari.

Un video postat în data de 2 decembrie pe canalul lui Ryan a adunat până la momentul scrierii acestui material aproape 1,7 milioane de vizualizări. Fapt care explică pe deplin succesul financiar al puștiului.

Câștigurile lui Ryan – care nu includ taxe, impozite și facturi către agenți sau avocați – s-au dublat față de 2017.

Întrebat de NBC de ce copiii se uită la clipurile postate de el, Ryan a răspuns simplu: „Pentru că sunt amuzant și îi distrez”.

Canalul de YouTube a fost deschis de părinții lui Ryan în luna martie 2015. Are 17,3 milioane de abonați și a strâns până acum un total de 26 de miliarde de vizualizări.

Un milion din cele 22 este generat de pre-roll-uri (n.r. reclamele care rulează înaintea clipului). Restul de 21 de milioane provin din postări sponsorizate, arată Forbes. Este de înțeles: o jucărie care primește o recenzie pe acest canal se poate vinde instant din magazine.

În august, lanțul american de supermarketuri Walmart a lansat pe piață o linie de jucării și haine pentru copii botezată Ryan’s World. Clipul în care puștiul, alături de familie, caută raionul unde se află acestea a strâns nu mai puțin de 14 milioane de vizualizări în trei luni.

Veniturile din deal-ul cu Walmart nu sunt incluse în cele 22 de milioane făcute de Ryan direct din YouTube. Pentru că este încă doar un copil, 15% din tot ce câștigă este transferat într-un cont bancar pe care îl va putea accesa când va devenit major.

Familia lui Ryan mai are un canal de YouTube – Ryan’s Family Review. Aici apar și surorile gemene ale băiatului. Un clip cu titlul „10 experimente științifice pe care le poți face acasă pentru copii” a adunat nu mai puțin de 26 de milioane de vizualizări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.