Cum și-a pus Dragnea piciorul în gips

0
89

Așa cum am scris până la saturație, blatul lui Iohannis cu Dragnea există, au început să o spună, abia pe ultima sută de metri, toți ana­liștii lui pește, ca să citez un batjocoritor notoriu. Toată mascarada din Camera Deputaților, de ieri, în ajun de Moș Nicolae, a fost pusă la cale de către Sistem, executant fiind Dragnea, la porunca lui Klaus Werner. În virtutea poruncii Sistemului, Dragnea nu a condus șe­dința de miercuri, pe motiv că nu se știe ce afecțiune are, delegând competențele unui terț, o doamnă, care, ce să vezi, a trebuit să părăsescă plenul, pentru a merge la DNA ! Nu contează pentru ce, important era ca ședința să nu mai fie condusă de PSD, ci de un liberal, care pur și simplu i-a smuls lui Iordache microfonul, impunând un vot pentru debarcarea lui Dragnea și a lui Florin Iordache. Am spus până la refuz: dacă Liviu Dragnea acceptă trocul cu Sistemul, poate să scape basma curată, dar, dacă se încăpățânează și crede că poate lupta cu Sistemul, o va sfârși rău de tot. Replicile de fațadă, de după incidentul din Camera Deputaților, arată că s-a împăcat cu soarta, că preferă să rămână cu o parte din averea do­bândită decât să intre la pușcărie. Pur și simplu, i-a făcut pe plac lui Iohannis, pentru că nu avea încotro. S-a dat lovit, după modelul lui Stănculescu, ăla care și-a pus piciorul în gips, la revoluție. Ce urmează? Va rămâne Guvernul PSD, dar nu va mai fi Dragnea cel care dictează, ci Iohannis, adică Sistemul. Dacă guvernul lui Cioloș a fost condus, în realitate, de căre PSD, acum la conducere va fi Iohannis, adică PPE. Că, nu ai ce să-i faci, ăsta e filmul! Problema este că opoziția traduce acest episod în felul în care îi convine, pretinzând că gruparea lui Ponta este gata să vândă social democrația pentru accederea la putere. Un calcul absolut tâmpit, niciodată gruparea lui Ponta nu va trece de la stânga la dreapta. Toți parlamentarii lui Ponta vor vota schimbarea lui Dragnea, dar nici măcar unul nu va vota schimbarea guvernului. Dacă Iohannis forțează, pe ultima sută de metri, instalarea unui guvern de așa-zisă uniune națională, greșește grav și poate să-și ia adio de la al doilea mandat. Tocmai poate să spună „adio” statutului său de plimbăreț cu răvășitoarea de mână, după ce a poruncit să facă toată lumea cum vrea el. E mai mult decât de râsul curcilor! În concluzie, tuturor șefilor politici ai României le place la nebunie să fie violați de către serviciile secrete, pretinzând că ei sunt cei care le conduc. Când, de fapt, ei nu sunt mai mult decât subiecți, tăcuți, proști și inutili, cel mult folosibili. Noapte bună, România !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.