icimFinala acestui sezon al CEWL a fost una cu destule emoţii pentru Univ Goldiş ICIM Arad. Asta deşi până în debutul reprizei secunde avantajul arădencelor era unul considerabil. Până atunci apărarea arădeană a funcţionat perfect, atacul a mers bine şi Alba Iulia nu părea că înţelege ce se întâmplă. Engelman, Simmons şi Plouffe au făcut ce au vrut cu defensiva adversarelor şi în minutul 22 era un incredibil 53-32.
Alba Iuia a schimbat apărarea
într-una agresivă, om la om şi a început cursa de urmărire. Așa s-a ajuns ca înainte de ultimul sfert, vicecampioanele României să mai aibă doar 9 puncte avans. Mai mult, pe mâna lui Kuster şi Deura, Alba Iulia a venit la 60-55 în start de sfert 4.  Din fericire, Engelman şi Simmons au răspuns imediat cu două triple, dar adversarul a risipit ultimele resurse de energie şi a recuperat până la 68-62. Moment în care veterana Brosovszky a înscris de la mare distanţă, clarificând defi­nitiv ecuația câștigătoarei.
Univ Goldiş ICIM Arad a recâştigat meritat trofeul CEWL după un sezon perfect şi după un turneu controlat în mare măsură.
Pentru arădence au marcat: Plouffe 20, Engelman 18 (4×3), Simmons 16 (2×3), Milovanovic 7 (1×3), Brosovszky 6 (2×3), Samburska 3 (1×3), Broomfield 3, Crăciun 2.

Recomandările redacției