Cupa le-a surâs „alb-albaștrilor” : Progresul Pecica – Crișul Chișineu-Criș 2-3

0
146

Ultimele două campioane județene, promovare în eșalonul trei în urma barajelor, și-au luat pulsul pentru primul meci de campionat cu ocazia partidei din cadrul turul doi al Cupei României. Fotbalul etalat de ambele combatante a fost destul de bun, ocaziile de poartă și ele numeroase și un deznodământ plin de suspans.

Un start de meci echilibrat a fost arhivat după 12 minute de golul de 0-1. Ember a executat o lovitură liberă de la 30 de metri lateral stânga, Modan s-a înălțat peste fundașii gazdelor și a înscris cu capul din careul mic. Crișul a rămas periculoasă, iar Modan a mai amenințat odată poarta lui Creța, însă după 25 de minute de joc a ieșit la rampă echipa gazdă. Reușita ce a echilibrat tabela a venit în minutul 28, atunci când Arsene a centrat din lovitură liberă, iar Gabor, singur singurel, a trimis cu capul în plasă din numai 5 metri. O ratare a lui Bozian a anunțat golul de 2-1 pentru Progresul. În minutul 37, după un atac prelungit al gazdelor, Bozian a centrat din dreapta, mingea a ajuns cu noroc la S. Popa, care l-a învins pe Zamfir cu un șut pe jos din 13 metri.

Adi Abrudean și-a refăcut tactica la cabine și a optat pentru doi atacanți în partea secundă, aruncându-l în luptă și pe fostul jucător al Romei, Adi Piț. După ce Zamfir și-a salvat echipa la șutul din afara careului al lui Copil, Crișul a pornit un forcing ofensiv cu ratări mari din poziții ideale pentru Mateucă, Modan, Roșu (2) și Piț. Egalarea a venit, însă, dintr-o execuție norocoasă a fundașului lateral Birău. Fostul jucător al lui Poli a trimis o centrare cu efect din dreapta ce l-a surprins pe Creța la colțul lung: 2-2 (min. 75). La acest scor, combatantele intrau în prelungiri, doar că oapeții au profitat de încrederea în plus dată de revenirea pe tabelă și au găsit punctul câștigător chiar în minutul 90. Ember a centrat din corner, Calvin a deviat ușor balonul, care apoi a fost reluat cu capul în plasă de Sabău: 2-3, rezultat ce a consfințit calificarea Crișului în turul trei al Cupei, acolo und ear putea-o întâlni pe UTA.

Formații:

Pecica: Creța – Ilan, Gabor, Wild, Aldan – Arsene, S. Popa (85 Moraru) – Mager, Bozian. A. Iuga (85 Tiric) – Copil (61 Puie).

Crișul: Zamfir – Birău, Calvin, Sabău, Suslak – Mărmăneanu (46 Piț), Ember, Clej – Roșu (90+1 Codrea), Modan, Ciornei (58 Mateucă).

Arbitri: George Roman (Grădinari – Timiș) – Ioan Humița (Armeniș – Caraș Severin), Mădălin Bulgărașu (Timișoara).

Observator FRF: Vasile Rad (Arad)

Stupar: „Am avut momente bune de joc, ocazii, doar lipsa de concentrare pe momentul fix a făcut diferența”

Drumul celor de la Progresul Pecica în Cupa României se oprește în turul doi. După ce a trecut de Avântul Periam, proaspăta divizionară terță arădeană a cedat la ultima fază a timpului regulamentar în fața conjudețenei Crișul.

Gabor și S. Popa au anulat reușita lui Modan până la pauză, dar finalul a aparținut trupei lui Abrudean, ceva mai încrezătoare în forțele sale. S-a terminat 2-3, dar pecicanii au șansa revanșei peste numai zece zile, în campionat. „A fost un meci destul de echilibrat, fiecare echipă a avut momentele ei de dominare, dar, când tragem linie, din păcate, rezultatul nu ne este favorabil. Știam că întâlnim o echipă bună, destul de periculoasă pe contraatac și la momentul fix și – iată – că două dintre cele trei goluri le-am luat dintr-o lovitură liberă și un corner. În rest, a fost un meci echilibrat, cu de toate, goluri, răsturnări de situație, angajament, intrări la limita regulamentului. Pot spune că am făcut un meci destul de bun, însă sunt total nemulțumit pentru lipsa de concentrare la momentul fix, care astăzi a făcut diferența. Au fost momente bune de joc, băieții au respectat construcția, s-au creat faze, dar se mai întâmplă să nu câștigi. Vom trece peste acest eșec și ne pregătim pentru prima etapă, tot aici, tot cu Crișul, a fost practic o repetiție oficială pentru acel meci. După cum s-a văzut și azi, nu ne va fi ușor, Crișul este o echipă solidă, va avea un cuvânt greu de spus în ierarhia campionatului, dar, dacă ne concentrăm mai bine, putem tranșa meciul în favoarea noastră”, a spus Dan Stupar, antrenorul Progresului.

Fiindcă Dan Puie a avut probleme personale în ultimele zile, Stupar a apelat la Copil ca și număr 9. Altfel, pecicanilor le lipsește până la această oră un vârf puternic, cum sunt Modan sau Codrea în tabăra Crișului. „Bineînțeles, că ne-am mai dori un astfel de fotbalist în lot, care să exploateze mingile înalte venite în careu, însă, din păcate, atacanții de calitate și-au cam găsit deja echipe. Vom vedea în perioada următoare, dar, altfel, consider că avem un lot valoros cu care ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă din această serie, totuși, grea. Conducerea ne sprijină, orașul, de asemenea, sperăm să le aducem cât mai multe satisfacții încă din primul an în Liga a 3-a”, a adăugat fostul fundaș al UTA-ei.

După ce va încerca să-și ia revanșa în fața Crișului, Pecica se deplasează în fieful Becicherecului, echipă și ea nou promovată, dar din județul vecin, Timiș.

Abrudean: „Mă bucur că jucătorii au reacționat la 1-2 și că avem consistență și variante pe faza de atac”

Progresul Pecica a avut puterea să revină de la 0-1 în fața Crișului și să țină de avantajul său până în ultimul sfert de oră. Execuția norocoasă a lui Birău a încins la maxim finalul de meci, câștig de cauză având Crișul în ultimul minut regulamentar de joc.

Cu fundașii numărați, în absența lui Onuțan (suspendat), Pavel și Blănaru (accidentați) și Tătaru, care s-a despărțit chiar astăzi de club („Îi mulțumim pentru timpul petrecut la noi, cred că ne-am făcut și noi datoria față de el, atâta timp cât jucătorul va reveni peste maxim două luni pe teren după operația suferită la genunchi” – a fost mesajul lui „Știli”), Crișul a acuzat ceva probleme de ordin defensiv. Pe de altă parte, însă, formația „alb-albastră” a etalat un joc ofensiv destul de elaborat, în special în a doua repriză când a trecut în 4-4-2, odată cu intrarea pe teren a lui Piț. „Vreau să felicit ambele echipe pentru efortul depus, chiar mi-a plăcut foarte mult și Pecica. Mă bucur că jucătorii mei au reacționat, mai ales în a doua repriză, per total a fost un meci foarte reușit. Ambele formații și-au dorit mult victoria, jocul a avut multă dinamică, dar – bineînțeles – niciuna dintre noi nu suntem încă la capacitate maximă din punct de vedere fizic și al relațiilor de joc. În plus, cu toate intrările mai tari, a fost până la urmă un meci în limita fair-playului. Una peste alta, sunt mulțumit de implicarea fotbaliștilor mei la acest ultim meci al verii înainte de debutul în campionat, tot pe acest teren, de efortul depus și de faptul că nu au apărut accidentări de nicio parte. Într-adevăr, golul doi al nostru a fost cam norocos, iar cel al victoriei a venit în ultimul minut după o fază fixă, dar nu trebuie să uităm că am avut multe ocazii clare înaintea lor. Din păcate, nu le-am fructificat, dar mă bucur că am avut consistență și mai ales că am variante pentru faza de atac. Oricum, mi-aș mai dori încă un mijlocaș la construcție, dar și un junior de 2000 sau 2001 cât mai polivalent”, a punctat Adi Abrudean la finalul disputei de la Pecica.

În stagiunea precedentă, Crișul a avut ca obiectiv o clasare pe unul din primele zece locuri, ce va fi acum? „Atâta timp cât avem sprijinul necondiționat al autorităților locale din Chișineu Criș, dar și din partea conducerii, iar jucătorii sunt mulțumiți, sperăm să terminăm cât mai sus posibil. Nimeni nu ne împiedică să terminăm și primii, doar să putem într-o serie și mai grea decât anul trecut, cu multe echipe bune. Oricum, chiar dacă nu ne i se impune un obiectiv clar din partea conducerii, eu și jucătorii vrem să câștigăm fiecare meci și oricum să terminăm mai sus decât sezonul trecut (n.a. locul 7)”, a adăugat „Știli”.

Așadar, Crișul revine la Pecica peste zece zile, având miza primelor puncte puse în joc în acest sezon, pentru ca în runda secundă să găzduiască o aspirantă la podium, CS Dumbrăvița.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.