Curățenia și ordinea păzite cu tăblițe

0
275

Pro Urbe 1

Arădenii se plâng, pe bună dreptate,  că parcurile, locurile publice, Faleza, sunt neîngrijite, gunoaiele neridicate. Câinii sunt plimbați pretutindeni, și imediat ce ajung în stradă, ori la iarbă verde, scăpați din apartamente, își fac nevoile urmăriți cu duioșie  de stăpânii protectori. Iarba de pe Bulevard, un covor verde, este călcată din toate sensurile.

Vizitând alte țări, am învățat să observ tot ce este mai frumos, mai bine gospodărit, comparativ Aradul, apoi să aduc acasă și să vă povestesc ce văzui.

Două anunțuri mi s-au părut deosebite și efectul lor l-am apreciat. Astfel, în parcul din jurul Cetății Gyula, oraș cu care suntem înfrățiți, este ordine, curățenie, poate și din cauza avertismentului așezat în loc vizibil. Vezi fotografia din anexă. La vecinii noștri nici fumatul nu este permis, poate și din cauza chiștoacelor.

Pro urbe 2În Parcul Guell, câinii au voie, dar atenție, dejecțiile trebuie adunate de către stăpânii lor. Oare la noi, pe Faleză, ori în Parcul Copiilor, ar avea efect asemenea atenționare?

Deci, dacă și în Arad ar apărea asemenea restricționări, s-ar supăra cineva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.