imm

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România CNIPMMR – filiala Arad organizează în perioada 23-24 Aprilie 2015 cursul Responsabil gestionarea deșeurilor.

Așa cum se știe, în funcție de complexitatea activității pe care un agent economic o desfășoară, problema deșeurilor poate fi mai dificilă sau mai simplă. Un cabinet de avocatură nu va avea mari probleme, dar o unitate de producție va trebui să abordeze cu profesionalism problema deșeurilor.

Apare ca firească necesitatea gestionării deșeurilor, iar Legea 211 din 2011 prevede ca fiecare firmă să desemneze un responsabil care să se ocupe de gestionarea deșeurilor. Legea mai precizează că acest responsabil trebuie să fie instruit în domeniu, deci să fie absolvent al unor cursuri de specialitate, şi să fie competent inclusiv în gestionarea deșeurilor periculoase. „Trebuie să recunoaștem că legislația specifică managementului deșeurilor este destul de vastă, uneori încurcată, dar în hățișul ei nu sunteți singuri. Prin organizarea acestui curs, filiala Arad a CNIPMMR instruiește persoanele abilitate de companii să gestioneze deşeurile, iar instruirea se face în  conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, arată Mihaela Breaz, director executiv al filialei Arad a CNIPMMR.

Recomandările redacției