În absența lui Daniel Florea, accidentat la genunchi și probabil indisponibil și sâmbătă, cu ASA Târgu Mureș, responsabilitatea atacului la UTA o poartă în special Marius Curtuiuș. Pe Bega, acesta a marcat pentru a doua rundă la rând și a devenit cel mai bun marcator stagional al „roș-albilor”, cu șase reușite (patru în campionat și două în Cupă).
Împotriva Ripensiei s-a repetat scenariul din prima rundă, la Târgoviște: centrare Adili de pe dreapta și cap Curtuiuș în dreapta portarului. „Mingea a venit perfect, dar am profitat și de marcajul larg al adversarilor. Am avut timp să gândesc faza și să-mi dau seama că dacă dau tare, lângă portar,  pe un teren ud, sunt șanse mari să înscriu. Din păcate, ar fi trebuit ca eu și colegii mei să mai fi dat și alte goluri la câte ocazii clare am avut. E adevărat și Ripensia a avut, inclusiv acel penalty ratat, însă noi am avut mai multe. Numai Cătă (n.a. Hlistei) a avut două bare, la a doua nici el nu și-a dat seama cum a putut rata din numai câțiva metri. Acest punct nu ne ajută aproape deloc, în timp ce golul e important doar pentru moralul meu. Altfel, etapele trec și rămânem foarte departe de ceea ce se vrea la UTA. Ne gândeam că vom lua 6 puncte din meciurile cu Luceafărul și Ripensia și iată că ne-am ales doar cu unul. Prea puțin și peste trei zile avem un alt meci în care, din nou, nu ne permitem pași greșiți”, spune Marius Curtuiuș.
Deși pe teren s-a aflat și Branko Grahovac, cel care îi luase banderola lui Curtuiuș chiar la Timișoara, la derby-ul cu ASU, atacantul bistrițean, aflat la al treilea sezon în „alb-roșu”, a fost cel „uns” căpitan de Cristi Todea. „Antrenorul decide aceste lucruri, dar eu rămân același, cu sau fără banderolă. Sunt obișnuit să dau totul pe teren, mi-aș dori să-mi ajut și mai mult echipa”, mai spune
Curtuiuș, care îl așteaptă și pe Daniel Florea pe teren.  „Soarta a vrut să jucăm prea puțin împreună, dar când am făcut-o cred că am dat randament bun împreună. Azi, la cât de mult s-a adus mingea în careu, Daniel sigur ne-ar fi ajutat cu cel puțin un gol”, a încheiat șeptarul „Bătrânei Doamne”.

Recomandările redacției