Cybercrime-ul și pericolele de pe internet discutate cu polițiștii

0
54

Polițiștii de prevenire, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică au participat la o întâlnire cu elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș”.

Temele dezbătute la întâlnirea cu cei 82 de elevi prezenți au avut ca subiect cybercrime-ul, precum și pericolele la care se expun copiii prin postarea pe rețelele de socializare de fotografii din care să reiasă detalii despre statutul financiar al părinților, plecările de acasă ale familiei sau asocieri cu persoane dubioase, cunoscute online.

În cadrul întâlnirii, pe lângă discuțiile libere, copiii au vizionat filmulețe sugestive, pentru a putea conștientiza pericolele la care se pot expune în lumea reală, ca urmare a activității din online.

Iată câteva din recomandările polițiștilor:

– protejarea datelor personale şi a parolei – prin date personale înţelegând adresa, şcoala unde învaţă copilul, informaţii despre familie, statut financiar etc.;

– evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri;

– selectarea atentă a imaginilor care se postează pe net – este vorba de conştientizarea faptului că odată postate aceste fotografii pot fi văzute sau folosite de oricine, oricând; de asemenea fotografiile postate „pot spune ceva” despre profilul copilului în cadrul reţelei de socializare;

– respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente părinților, profesorilor, unei rude apropiate sau polițistului de proximitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.