Ieri, 12 aprilie, în urma unui anunț la 112, echipa pirotehnică a ISU ARAD s-a deplasat în afara localității Târnova unde, în urma unor lucrări agricole a fost găsit un proiectil.

Misiunea părea de rutină dar când a ajuns la fața locului echipa pirotehnică și-a dat seama că lucrurile sunt mult mai complicate. Proiectilul exploziv perforant calibru 100 mm, avea focosul deșurubat și deteriorat prezentând risc pentru ridicare și transport.

A fost luată decizia distrugerii la fața locului iar cu sprijinul agenților de la poliție a fost asigurată paza muniției peste noapte. În această diminneață, echipa pirotehnică formată din cpt. Avramescu Adelin – Flavius, plt.maj Florin Opritescu, plt.maj Dincă Valentin cu sprijinul unui echipaj al Detasamentului de Pompieri Ineu au început executarea misiunii. Asigurarea din punct de vedere medical a operațiunii s-a făcut cu ajutorul unui echipaj SMURD de către Centrul Medical Județean al MAI, cms sef doctor Rares Bârsan.

Din fericire, proiectilul s-a aflat la o distanță destul de mare de localitate și nu a necesitat măsuri suplimentare de evacuare a populației. Pentru distrugere au fost folosite 1,8 kg trotil. După aproximativ trei ore echipa pirotehnică a reușit distrugerea proiectilului raportând „misiune îndeplinită”.

 

Recomandările redacției