Șoimii Pâncota a fost „carne de tun” pe terenul nou-promovatei CS Afumați. Gruparea din Podgorie s-a ambiționat să continue în Liga a II-a, dar a trimis la luptă 12 juniori total nepregătiți din toate punctele de vedere. Rezultatul a fost un 0-16 ce spune multe despre anomaliile din fotbalul românesc.
Printre copiii Pâncotei s-a aflat și Daniel Dan, cel care a fost punct fix în formația „șoimilor” stagiunea trecută ca fundaș dreapta. „Am văzut că antrenorul celor de la Afumați a declarat că s-au străduit să nu ne dea prea multe. Țin să-l contrazic, pe teren adversarii ne spuneau că vor să-și facă golaveraj cu noi, căci cine știe ce va fi până la finalul campionatului. S-au dat zmei cu noi, dar vă spun sincer, dacă eram  cu echipa de anul trecut nu ar fi trecut de mijlocul terenului. Pe undeva era normal să fie așa diferență de scor, căci în afară de mine și de Farcaș, au fost doar băieți sub 18 ani, debutanți în Liga a II-a și total nepregătiți din punct de vedere fizic și tactic. Asta e, sperăm ca sacrificiul nostru de sâmbătă să-i fie de folos clubului, dar așteptăm și noi întăriri, jucători mai buni și pregătiți. În formula în care ne-am prezentat sâmbăta trecută nu cred că avem șanse împotriva niciunei echipe din campionat”, a precizat fotbalistul de 19 ani.
Acesta ține să-i mulțumească antrenorului care l-a crescut și care l-a pregătit separat în ultima lună de zile. „Nea’ Sandu Gaica și-a rupt din timpul său pentru mine și nu pot decât să-i mulțumesc. Acum că a început antrenamentele și cu UTA 2001 m-a chemat și acolo, dar înainte trebuie să văd ce se întâmpla la Pâncota. Mai sunt sub contract un an de zile cu ei, nu știu cum se va continua, dacă se va continua în Liga a II-a. Nimeni nu ne-a dat noutăți în ultimele zile, ci doar am făcut antrenamente fizice împreună cu Călin (n.a.
Petrică) pe Gloria. Am fost câțiva jucători, nici măcar de o echipă”, ne-a mai mărturisit Dan.
Soarta a vrut ca arădeanul să se mai confrunte cu o situație asemănătoare în urmă cu trei ani, dar la UTA. Atunci, Adrian Marțian le-a interzis seniorilor cu care se afla în conflict să mai intre pe teren și a apelat la generația 1996 a „Bătrânei Doamne”. Oricum, înfrângerile nu erau atât de usturătoare, dar asta și pentru că era mai multă calitate individuală în acea echipă, dar nivelul de pregătire și omogenitate era mult mai mare. Astăzi, cel puțin Daniel Dan e din nou în vizorul „Bătrânei Doamne” pentru început la „satelitul” din Liga a III-a, dar evoluțiile sale de anul trecut îl recomandă și pentru eșalonul secund, pe un post sensibil pentru Roland Nagy.

Recomandările redacției