A intrat în ceea ce se numeşte activitate de primă ligă în baschetul românesc în 1965 ca jucător la CSU Galaţi. De atunci, Dan Moraru a petrecut 53 de ani neîntrerupţi în elita sportului cu mingea la coş din România. Fie ca jucător, antrenor, director tehnic şi chiar preşedinte (Galaţi, Braşov, Dej, Cluj, Timişoara sau Arad). Alături de Marcel Urban, se identfică cu toate performanţele baschetului arădean din 2002 încoace. Și astăzi, profesorul Moraru aduce, din postura de director tehnnic al FCC ICIM Arad, un mare plus de experienţă celei mai performante grupări din istoria sportului arădean.
– Domnule profesor, cum arată baschetul actual în Româ­nia faţă de cel pe care l-aţi
descoperti acum 53 de ani?
– Ca principii de bază la fel, dar îmbunătăţit ca agresivitate şi ritm de joc. Asta datorită jucătorilor străini care aduc o altă mentalitate şi altă pregătire fizică şi tehnică de bază. Efectiv, bas­chetul românesc a scăzut valoric datorită numărului mic de practicanţi al acestui joc în raport cu numărul de practicanţi de până în anii ’90. Vina este în special a le­gislaţiei, s-a înrăutățit de la an la an, iar baschetul ca și tot spor­tul românesc de altfel a rămas fără susținere. În plus, a scăzut principala formă de atragere a copiilor către sportul cu mingea la coș.
– Este o problemă şi la nivel tehnic, legată de cei care îi pregătesc pe viitorii baschetbalişti?
– Diferenţa valorică între profesorii şi antrenorii de dinainte de anii ’90 şi cei din ultimele decenii e chiar atat de mare. Din contră, cei care predau acum jocul de baschet la nivel de copii şi juniori au avantajul că au posibilităţi de informare teoretică mult mai mare. A scăzut totuşi nivelul jucătorilor care ajung la seniorat şi nu doar valoric, ci şi numeric. Până în anii ’90 numărul copiilor care practicau baschetul a fost aproa­pe de 10 ori mai mare. Aceasta e și cauza principală pentru care a scăzut nivelul. La o bază de 10 ori mai mare decât azi, vârful piramidei era mai înalt şi numărul juniorilor de calitate era și el mai ridicat. Pentru că orice copil sau junior, pe lângă cunoştinţele învăţate de la tehnicieni, contribuie şi el la dezvoltarea ca sportiv prin calităţile motrice individuale.
– Dacă aţi avea toate frâ­iele în mână, ce aţi schimba pe termen scurt şi ulterior pe termen lung în baschetul ro­mânesc?
– Dacă am avea o lege a sponsorizării bună, aş obliga cluburile să aloce din sponsorizări cel puţin 25% pentru copii şi juniori. Deci, le-aș obliga să-şi facă grupe de copii şi juniori puternice. Iar dacă asta s-ar putea întâmpla, evident că pe termen lung aş scădea obligatoriu numărul de străini în echipă, însă doar în acest caz. Degeaba se spune că datorită numărului mare de străini pe care îi acceptă Federaţia nu au loc jucătorii români. E greşit, căci sunt puţini jucători români care să facă faţă la nivel de seniori, de primă ligă.
– La ora actuală, cu atâtea probleme, cum se vede viitorul sportului românesc şi al baschetului în special?
– Nu se va ajunge la o desfiinţare a sportului în România, nu e posibil pentru o naţie aşa ceva, dar se va bălăci într-o mediocritate totală. E firesc să fiu trist şi pot face o comparaţie forte bună, în sensul că am fost antrenor al naţionalei de seniorare în perioada 89-90 şi apoi în 2008, iar diferenţele între cele două loturi e extraordinar de mare valoric şi mai ales tehnic.

Recomandările redacției