Dan Şova a venit la Comisia juridică a Senatului pentru a-şi consulta dosarul

0
50

Dan Şova a venit, marţi dimineaţă, la Comisia juridică a Senatului, pentru a-şi consulta dosarul, membrii comisiei urmând să se reunească în cursul după-amiezii pentru audierea punctului de vedere al acestuia şi pentru întocmirea raportului.

Dan Şova nu a făcut declaraţii presei la sosirea la comisie.

Dosarul deschis luni la Comisia juridică are aproximativ 3.000 de pagini, fiind cuprins în şapte volume.

Conform Mediafax, Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, preciza, luni, că marţi va fi întocmit raportul Comisiei juridice şi înaintat Biroului Permanent, care urmează apoi să decidă ca votul să aibă loc la următoarea şedinţă de plen.

„Marţi vom întocmi raportul, după vot, şi îl vom înainta Biroului Permanent, va fi la primul plen, probabil miercurea viitoare”, a mai spus Boboc.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova a ajuns vineri la cabinetul preşedintelui Senatului.

Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind reţinererea şi arestarea preventivă a senatorului.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Mihai Bălan a fost reţinut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanţă, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la aceeaşi instanţă.

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi „pentru” şi 67 „împotrivă”, senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi. Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.