romaniaReprezentativa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în finala probei pe echipe a Campionatelor Europene de la Schwechat, Austria. În prima zi a competiţiei, România a trecut de Ucraina cu 3-2, în optimile de finală. Punctele „tricolore” au fost aduse, pe rând, de Daniela Dodean (locul 13 european), 3-1 cu Tetyana Bilenko, Bernadette Szocs, 3-0 cu Ganna Gaponova şi Eliza Samara (poziţia a 4-a în ierarhia continentală), 3-0 cu Tetyana Bilenko. Coşmarul româncelor a fost Margaryta Pesotska (locul 14 în Europa), care le-a învins cu 3-1, respectiv cu 3-2 la seturi, pe Samara şi Dodean. România a făcut apoi, sâmbătă, un meci mare în faţa puternicei naţionale a Ungariei.
Victorii categorice cu
Ungaria şi Rusia: Dodean e specialista revenirilor
Prima care a deschis drumul spre medalii a fost arădeanca Daniela Dodean, învingătoare cu 3-2 (11-13, 9-11, 11-6, 11-6, 11-7) la seturi în faţa Petrei Lovas. Jucătoarea CSM-ului a avut o frumoasă revenire în joc, câştigând de la 0-2, după care Eliza Samara şi Bernadette Szocs au câştigat şi mai clar în faţa adversarelor,
3-1 cu Giorgina Pota, respectiv 3-0 cu Szandra Pergel. România a înfruntat ieri, în semifinale, reprezentativa similară a Rusiei, de care a trecut cu un categoric 3-0. Elizabeta Samara a învins-o pe Ana Tihomirova, scor 3-1 (11-9, 8-11, 11-7, 11-7), iar Daniela Dodean a devenit specialista revenirilor, după ce a întors de la 0-2 meciul cu Elena Troşneva, scor 3-2 (9-11, 3-11, 11-2, 11-5, 11-7).
Astăzi e ultimul act: fetele luptă pentru aur!
În ultimul meci, Bernadette Szocs  a trecut de Polina Mihailova, scor 3-0, (11-9, 18-16, 12-10). Astăzi, de la ora 17:30 (ora României), reprezentativa ţării noastre joacă finala împotriva învingătoarei dintre Germania şi Cehia, semifinală terminată după închiderea ediţiei. Este al treilea Campionat European în care România luptă pentru aur, după ediţiile din 2010 şi 2011. De mâine încep la Schwechat şi celelalte două probe, simplu şi dublu.

Recomandările redacției