Un proiect aflat la transparenţă prevede acordarea titlului de Cetăţean de Onoare doamnei DODEAN DANIELA-MONTEIRO „pentru activitatea sportivă marcantă și contribuția adusă la dezvoltarea sportului arădean de mare performanță”.

DANIELA DODEAN născută la data de 13 ianuarie 1988 în Arad, este jucătoare de tenis de masă, anul de debut fiind 1995, multiplă campioană națională și europeană de la cadeți până la seniori la toate probele. Absolventă a Universității de Vest ”Vasile Goldiș”-Facultatea de Educație Fizică și Sport, sportivă crescută și formată în Arad, legitimată pe tot parcursul carierei sale la Clubul Sportiv Municipiul Arad, merită cu prisosință să fie popularizată și promovată ca o valoare sportivă autentică a comunității arădene…

După ce ITTF a comunicat calificarea României în competiția olimpică pe echipe, a fost inclusă în team-ul reprezentativ alături de Elizabeta Samara și Bernadette Szocs. A fost a treia prezență consecutivă la o ediție a JO, după Beijing 2008 și Londra 2012. În 2019, a fost inclusă în „Samurai 2020”, programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXII-a ediție de vară a JO Tokyo 2020. Tot în 2019 cucerește o medalie de argint la Jocurile Europene. Doamna DANIELA DODEAN, sportivul numărul 1 al Aradului timp de 7 ani la rând, prin toată activitatea sa demonstrează competență, devotament, făcând astfel onoare orașului şi ţării”, se arată în Referatul de aprobare, care cuprinde toate realizările sportive de excepţie de-a lungul carierei.

Recomandările redacției