Dăruiește, fii mai bun: elevii de la Mișca au adunat peste 200 de kilograme de alimente

0
162

La sfârșitul săptămânii trecute, 250 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Titus Popovici” din Mișca, au adunat peste 200 de kilograme de alimente pentru săracii care beneficiază de serviciile sociale oferite de Cantina socială „Sfântul Ierarh Nicolae” administrată de Arhiepiscopia Aradului. Activitatea a fost inițiată de prof. Teodora Tămaș – directoarea școlii, în colaborare cu ceilalți profesori și învățători: Alexandru Mateș, Alexandru Sârb, Garofița Pașca, Rodica Hotăran, Afrodita Onița, Dana Mercea, Oana Miron, Alin Drăgan și Anita Faur. „Scopul acestei activități a fost acela de a-i ajuta pe semenii lor aflați în suferință și nevoie. Cantina socială «Sf. Ierarh Nicolae» dăruiește zilnic, celor 100 de beneficiari, o masă caldă la amiazi. Beneficiarii sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au nici un venit, sau care au o pensie mică, pensie socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă) la care se adaugă și copiii Centrului de zi «Nașterea Maicii Domnului» a Asociației Filantropia Arad. Socotim drept, în semn de aleasă prețuire pentru osârdia și lucrarea social filantropică adusă, a exprima mul­- țumiri, urări de sănătate și îndelungată înzilire tuturor celor implicați în această activitate filantropică dar și îndemnul de a sluji și de acum înainte cu aceeași dragoste și râvnă Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română”, susțin reprezentanții Sectorului Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului.
(G.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.