De 19 ori fără Coposu

0
159

De la «Coposu roade osu´»,  la un milion de oameni care l-au condus pe ultimul drum a fost o cale lungă. Prea lungă. Noi ne dăm seama  de valoarea unor oameni abia atunci când nu mai sunt. Nu mai puțin adevărat este că în timpul vieții, oamenii făcuți din acest aluat, adică modelele au fost împroșcate  cu noroi. Coposu a fost un asemenea om. Iar marea de oameni care a așteptat ore nesfârșite să-i aducă un ultim omagiu la catafalc  și milionul de oameni care au întins crucea albă peste trupurile lor, pentru a-l conduce în ultima călătorie a fost semnul că au înțeles.  Au înțeles cei 17 ani de închisoare, pentru o idee, pentru credință. Ani în care n-a cedat nici o clipă, nici un centimetru. Iar toate aceste se pot încorona sub un singur cuvânt: consecvență. Iar consecvența politică pe termen lung este singura carte câștigătoare.
Desigur, aici nu e vorba de o țară precum America, Anglia, China, Rusia. Nici măcar Germania sau Franța. Este vorba despre o țară ca România. Dacă ai norocul să fii dintr-o țară mare, consecvența nu mai este un atribut necesar. Ea se poate transforma în viteză de adaptare, gândire rapidă sau o
bruscă reevaluare a situației. Ei își pot permite acest lux. Noi nu,  dacă vrei să faci politică mare. Iar Corneliu Coposu a făcut. A fost un adevărat om al dialogului civilizat, un democrat desăvârșit, care  avea această stare în sânge, nu învățate și mimate cu greu. Se vedea că nu era o mască, precum un machiaj prost la o femeie. Un machiaj pe care și l-au pus pe față mai toți, începând de la Iliescu, la Petre Roman, care în acel ianuarie 1990 striga : „S-au demascat! S-au demascat!”. Vorbea, desigur despre țără­niști. Iar astăzi  și-a schimbat polaritatea. Politică firește. Asta arată câtă ironie re­zervă  viața, cu condiția să nu te lase memoria. A fi sau a nu fi democrat, până la urmă (și) aceasta este una dintre marile întrebări. Iar o portretizare, pe înțelesul tuturor a dat-o colegul său de partid, Ion Rațiu care a spus că: „mă voi bate până la ultima picătură de energie pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”. Iar asta până la urmă este una dintre cele mai frumoase definiții ale democrației. Drumul a fost unul lung, pavat cu spini, cu înjurături, cu blesteme și sudalme, cu huiduieli. Cuvinte grele, groase, pline de puroiul și jegoase au umplut de noblețe sacoul demo­- crației pe care-l purta cu atâta distincție Corneliu Coposu.
Dimensiunea sa etică, deși nu a avut funcții, au făcut din Coposu nu doar  un politician, ci om de stat. Autoritatea sa morală a fost  coloana vertebrală  a opoziției din acei tulburi ani ai unei… democrații originale.
Viața plină de mari încercări a dus-o cu seninătate, o viață care  i-a zdruncinat sănătatea, dar nu i-a clintit crezul. Dârz și demn a luptat până la capăt. Om al datoriei,  a fost președintele opoziției anticomuniste din România. Moartea sa a adus un nou început,iar atunci  a răsărit speranța că se mai poate, în acel 14 noiembrie 1995, când un milion de oameni au fost alături de Corneliu Coposu, pe ultimul său drum. A fost și un mod de a spune că idealurile pentru care a luptat vor fi îndeplinite. Iar acum, la 19 ani fără Senior, promisiunea nu este (încă) onorată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.