De ce Aradul a fost frumos cândva

0
190

Majoritatea celor care au plecat din Arad şi s-au stabilit în alte părţi au un sentiment de amărăciune atunci când se uită înapoi. Oraşul în care poate că s-au născut, dar în care cu siguranţă au trăit, nu mai este la fel. Şi-a pierdut ceva. Acele locuri în care se ascundeau când jucau mâţa – prinsa, devenite ulterior întâlniri cu drăguţa, plimbările pe Malul Mureşului unde inima ieşea din piept atunci când mâna lui o atingea pe a ei, copacii a căror ramuri se ruşinau de primul lor sărut, şi-au pierdut din intimitate, din emoţie. Pentru aceşti îndrăgostiţi, care uitau de durerile de picioare şi săreau într-un picior până acasă, chiuind de fericire, cei câţiva kilometri erau o aruncătură de băţ. Frumuseţea, emoţia, entuziasmul din sufletul lor se transmitea locurilor prin care treceau. Aradul făcea parte din idila lor, se cuibărea lângă imaginea frumoasă a iubitei. Oraşul era frumos, ei erau tineri şi îndrăgostiţi.

Pe lângă faptul că erau îndrăgostiţi şi tineri, Aradul a fost frumos cândva pentru aceşti oameni nu pentru că arăta mai bine, nu avea nici atunci străzi mai bune, drumuri de calitate sau o infrastructură normală. Era cu siguranţă mai verde, dar Aradul nu arăta mai bine. Avea însă altceva, ce nu mai are demult. Întotdeauna, ca arădean, aveai un motiv de mândrie. Aradul a excelat dintotdeauna într-un anumit domeniu, care te făcea să te simţi mândru că eşti arădean.

Fabrica Arădeanca, cu cele mai frumoase păpuşi din România şi nu numai, Orologeria, cu celebrele ceasuri deşteptătoare întâlnite în întreaga ţară, al doilea oraş al Revoluţiei, echipa de fotbal UTA, campioana provinciei, fabrica Teba, Strungu, Tricoul Roşu – toate erau motive de mândrie că provii dintr-un astfel de oraş.

Filarmonica de Stat deţine una dintre cele mai bune acustici din lume, iar arhitecţii arădeni Lajos Szantay şi Milan Tabacovici s-au întrecut în a oferi oraşului clădiri impresionante.

Să nu uităm apoi că am avut un stadion pe care s-a jucat primul meci de fotbal din România, Hirschl Jakab construieşte un teatru, care se dovedeşte a fi primul din ţară, pe actuala stradă Gheorghe Lazăr. Ruină a ajuns şi primul Conservator de Muzică din România, al şaselea din Europa Centrală, situat pe Bulevardul Revoluţiei, ajuns acum o clădire părăsită.

Fabrica de automobile MARTA, prima din Regatul Ungar, a fost înfiinţată în 1909, iar fabrica de avioane ASTRA, şi-a desfăşurat activitatea între anii 1923 – 1925.

Evreii care trăiau în Arad se puteau lăuda cu una dintre cele mai frumoase sinagogi din ţară, Sinagoga neologă, a cărei construcţii este încheiată în 1834 şi dedicată Împăratului austriac Francisc. Cam în aceeaşi perioadă a fost construită şi cea mai mare fabrică de spirt din centrul Europei, a lui Neumann. Aceeaşi fraţi aveau să construiască în anul 1900 fabrica de textile.

Ne lăudăm cu Aradul ca fiind oraşul unde a fost pusă la cale Marea Unire din 1918. Pe 30 octombrie 1918, s-a constituit Consiliul Național Român care s-a mutat în 8 noiembrie de la Budapesta la Arad. Liderii acestei organizații erau politicieni din Arad: Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Ioan Fluieraș. O delegație maghiară, condusă de Oszkar Jasyi, a venit la Arad pentru a negocia cu reprezentanții românilor. După trei zile de discuții, 13-15 noiembrie, marcate de concesii din partea maghiară și fermitate din partea română, s-a decis: separarea de Ungaria și unirea cu România. Consiliul Național Român Central din Arad a pregătit adunarea plebiscitară de la Alba Iulia, care a proclamat la 1 decembrie 1918 unirea Transilvaniei cu România.

Criza economică din 1929-1933 a dus la falimentarea multor ateliere mici și a concentrat majoritatea producției în firme mari. Activitatea comercială s-a amplificat, plasând Aradul cu cele 4.001 de societăți comerciale, pe locul al patrulea în țară.

Unde se află acum Aradul? Un oraş parcă abandonat proiectelor eşuate, fără nici o perspectivă şi care se pare că a pierdut definitiv linia dezvoltării cu oraşele din judeţele vecine: Timişoara, Oradea şi chiar Deva. Cele câteva companii care mai funcţionează sunt prea puţine pentru a reuşi să tragă Aradul după ele, iar sprijinul din partea autorităţilor este minim sau deloc. Astra Vagoane Călători produce în continuare trenuri şi tramvaie nu doar pentru oraşele din România, ci şi pentru ţări din America Latină. O altă companie de succes care a depăşit cu mult graniţele Aradului este firma de construcţii INTECO HOLDING, cu contracte încheiate în Timişoara, unde a construit un complex rezidenţial de lux care dispune de peste 60 de unități locative diverse. Aceeaşi firmă modernizează drumuri şi poduri în Ucraina şi construieşte aproape 6.000 de locuințe în capitala Camerunului – Yaoundé.

Realizarea firmei INTECO HOLDING este cu atât mai mult de apreciat, cu cât astfel de construcţii au adus României nu doar faimă în întreaga lume, ci şi bani. Ţări precum Libia, Coreea de Nord, Cuba sau Guineea încă mai datorează României peste 775 de milioane de dolari, bani pe care ţările „prietene” ale lui Nicolae Ceauşescu îi aveau de plătit înainte de 31 decembrie 1989. Este adevărat că în această sumă intră şi exporturi de diferite mărfuri, dar majoritatea sumelor provin din construcţii.

Acţiunile în urma cărora au rezultat sumele menţionate, s-au desfăşurat în baza unor acorduri comerciale şi guvernamentale de credit pe termen mediu şi lung, încheiate de statul român cu alte state, în principal din Africa, Asia şi America Latină înainte de 31 decembrie 1989.

Astfel, România încă mai are de recuperat sume importante de bani de la ţări precum Irak, Sudan, Mozambic, Libia, Republica Guineea, Republica Centrafricană, Nigeria, Somalia, Tanzania, Zair (Congo), Coreea de Sud sau Cuba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.