De ce tace Ion Iliescu?

Niciodată, în istoria ei postdecembristă, stânga românească nu s-a aflat într-un impas mai mare, decât cel pe care-l traversează în aceste zile de început de Cuptor. Premierul Victor Ponta, totodată şi preşedintele Partidului Social Democrat, este pur şi simplu fugit din ţară. Înlocuitorul său la comanda partidului, ex-vicepremierul Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv şi este, cu acte în regulă, puşcăriaş cu suspendare. Fostul ministru şi vicepreşedinte al partidului, Miron Mitrea, tace chitic la Poarta Albă. Principalul „negociator” pesedist, Viorel Hrebenciuc, alt fost vicepreşedinte al PSD, are mari probleme cu legea, iar despre Dan Şova au început să vorbească absolut toate ambasadele lumii. Chiar şi pe Sebastian Ghiţă l-au ajuns blestemele octogenarului Ion Iliescu, stând cu averea sub sechestru şi cu AMR-ul pornit. Tic-tac-ul sentinţelor definitive şi irevocabile bate şi pentru jumătate dintre preşedinţii de consilii judeţene din ţară – mă refer aici doar la cei de stânga, că altfel procentul ar fi mult mai mare – iar cei mai reprezentativi mega-primari pesedişti (Radu Mazăre şi Marian Vanghelie) au mâncat deja atâta arpacaş, încât au mărturisit că s-au săturat de festivaluri şi de revelioane pentru tot restul vieţii. Colac peste pupăză, cel desemnat să-l înlocuiască la Palatul Victoria pe Victor Ponta nu este nici unul dintre vicepreşedinţii „celui mai mare partid politic din ţară”, ci tocmai uneperistul Gabriel Oprea, căruia-i şade la fel de bine atât pe dricul din stânga, cât şi pe loitra dreaptă. Cu alte cuvinte, criză ca printre ţărăniştii de după Tămădău, în vreme ce patronul de necontestat al stângii româneşti şi ideologul neo-comunismului de tip original, venerabilul Ion Iliescu, încă nu s-a pronunţat. N-a rostit nici un cuvânt despre năzdrăvăniile „cârlanului” Victor Ponta prin ţara lui Nastratin Hogea, după cum nu s-a pronunţat definitiv nici în cazul demiterii din partid a „prostovanului” Mircea Geoană. În această situaţie, politicienii autentici de stânga din România trebuie să-şi unească eforturile şi să-şi ia partidul înapoi, iar Ion Iliescu ar putea rămâne în istoria politică a stângii autohtone drept „bătrânul Dan, căpitan de plai”, cel care a smuls Partidul Social Democrat din mâinile burgheziei proletare şi l-a înapoiat în palmele bătătorite ale celor mulţi şi umili, care robesc pe plantaţiile baronilor roşii, cei din urmă fiind crescuţi şi deprinşi în hoţii şi furtişaguri chiar în mandatul ultimului mare comunist din România. Doar aşa îşi va putea spăşi Ion Iliescu câteva dintre marile păcate cu care va intra în lumea de dincolo de Stix: uciderea şefului statului, crimele din „revoluţie”, mineriadele, izgonirea Regelui, stârpirea Pieţei Universităţii, rămânerea României în coada Europei, privatizările de cumetrie, furtul marilor proprietăţi funciare, crearea baronilor roşii etc. Stânga românească este un proiect politic la fel de necesar ca şi cel de pe partea dreaptă, numai că în vreme ce proiectul de pe partea dreaptă se găseşte în plin proces de consolidare şi beneficiază de suportul actualului preşedinte, cel de pe partea stângă se află în plină criză şi nu mai are nici un ideolog credibil. Iar un radical de tip „Tsipras”, descheiat la guler şi suflecat la mâneci, poate apărea din senin…