Familie, prieteni, cunoscuți, colegi, oficialități sau pur și simplu oameni simpli – care nu l-au cunoscut niciodată, au ținut să îl conducă pe ultimul drum pe Zsolt Török. Oamenii au vrut să îi mulțumească în acest fel lui Zsolt pentru sfaturile sale, gândurile mereu pozitive, lecțiile de viață, pentru zâmbetul pe care mereu îl avea pe buze, un zâmbet curat, izvorât din sufletul său de „prinț cu suflet pur“, după cum spunea, îndurerată, soția sa. Soție de care doar moartea, mult prea devreme, a reușit să îl despartă, după doar o lună de căsătorie.

Zsolt a fost înmormântat cu onoruri militare. Ne-a lăsat în urmă curajul, speranța și exemplul său că orice culme poate fi atinsă atunci când îți dorești cu adevărat. „A redefinit imposibilul“, cum spunea un prieten de-al său.

A sfidat limitele, atingând cele mai înalte culmi ale lumii. S-a consumat repede, dar a murit împlinit.

Muntele pe care l-a iubit cu pasiune, muntele care îl făcea să se simtă fericit și împlinit i-a frânt în cele din urmă aripile. Reușind de atâtea ori să depășească limitele naturii umane, s-a apropiat prea mult de soare. Și în final, asemeni lui Icar, aripile i s-au topit. Dar Zsolt a fost în primul rând un om care iubea viața și oamenii, care se bucura ca un copil de lucrurile simple. Un soț nespus de drag, un prieten ca nimeni altul, un om adevărat. Dragul meu Zsolt, de azi nu te voi mai regăsi decât în sufletul meu pentru felul cum ai știut să fii tu: bun, sensibil, iubitor, temerar. Ai fost o inspirație pentru noi, ceilalți, cu preocupări și griji mult mai mărunte. Fie ca locul în care te-ai dus să fie unul frumos, bun și luminos, așa ca tine. Și să știi că de fiecare dată când vom privi stelele te vom recunoaște printre ele, pe tine și sclipirile din ochii tăi. Drum lin, micul meu prinț“, au fost cuvintele Laurei, adresate la căpătâiul soțului ei.

Acolo, de sus, unde a ajuns de atâtea ori, Zsolt ne oprivește acum cu aceeași bunătate și modestie pe care a avut-o mereu. A cucerit lumea pe verticală, atingând Cerul și sfidând norii.

Ne-a arătat că pentru a realiza asta compromisul, ignoranța, slaba pregătire, superficialitatea și resemnarea nu au ce căuta în filozofia de viață a celui care caută înspre „ramura de pin, îndreptată în sus“.

Zsolt ne-a arătat că se poate. Și-a ales ca loc să plece din lumea asta tot înălțimile. A cucerit cei mai înalți munți din lume, dar a murit aici, în România. Asta poate pentru că nimic nu este întâmplător, cum nimic nu a fost întâmplător în viața lui Zsolt Török.

Nu știu dacă e cel mai potrivit pentru tine să îți dorim ca Dumnezeu să te odihnească în pace. Sunt convins că și acolo, sus, vei găsi repede niște nori înalți pe care să îi escaladezi. Îți doresc însă ca sufletul tău să fie acolo, cât mai sus, cât mai aproape de Dumnezeu!

 

Recomandările redacției