Magistratul Mariana Alexandru, care candidează la şefia DNA, a prezentat un amplu plan de reaşezare a instituţiei. Printre altele, îi spune ministrului Justiţiei că doreşte să facă „un DNA profesionist, performant și credibil”.
Pe palierul profesionalismului, Mariana Alexandru arată că „lupta împotriva corupţiei la nivel înalt nu se poate duce decât cu procurori de nivel înalt, atât pe palierul de execuție dar mai ales pe cel de conducere“. Aici, lucrurile sunt clare, pe vremea Luluţei şi a lui Băsescu, o sumedenie de indivizi fără vechime, fără nicio pregătire profesională, total lipsiţi de scrupule, au fost făcuţi peste noapte procurori DNA, învestiţi cu puterea de a băga la puşcărie pe oricine. Profesioniştii rămâneau mască atunci când vedeau modul în care erau întocmite dosarele, când citeau rechizitoriile care semănau cu compunerile unor elevi de clasa a doua. Sunt de acord cu candidata, procurorii DNA trebuie să fie într-adevăr profesionişti, cu vechime în muncă, iar recrutarea lor trebuie făcută cu maximă exigenţă. Punctul doi: performanţa. Ce înseam­nă o instituţie performantă, una care deschide pe bandă rulantă cât mai multe dosare, care trimite în judecată cât mai mulţi oameni? Din acest punct de vedere, pe vremea Luluţei, DNA a atins maximum de performanţă, dar, oare, poţi numi performanţă maldărele de dosare deschise miilor de primari, viceprimari, consilieri şi funcţionari mărunţi pentru nişte simple găinării?  Iată, am intrat deja la capitolul credibilitate. Ca o instituţie de talia DNA să fie credibilă, trebuie să se ocupe de treburi serioase, iar procurorii de nivel înalt, cum spune candidata, să aibă ca obiect al muncii corupţia tot la nivel înalt.
Din păcate, DNA ajunsese să se ames­tece în nişte cazuri absolut mărunte, la nivel de administraţie comunală, pentru că asta era comanda politică. DNA trebuia să elimine toţi adversarii politici ai partidului lui Băsescu, până la nivel de oraşe şi comune, deschizându-le dosare, multe dintre ele pur şi simplu fabricate, pe baza unor aşa-zise denunţuri. Nu con­ta că respectivii erau, ulterior, achitaţi de către instanţe, important era ca ei să fie scoşi din joc exact atunci când partidul lui Băsescu avea nevoie. Se ştia, pe atunci, că DNA nu este decât un instrument politic, dar, culmea, ajunsese la o cotă de popularitate incredibilă, sloganul „DNA să vină să vă ia!” fiind pe buzele tuturor, rostogolit perpetuu pe facebook, mai ales de către aşa-zişii haştagi rezistenţi. Se putea numi aceasta, cu adevărat, credibilitate?
Se putea numi credibilitate avalanşa de ode dedicate zeiţei, slujirii, campioanei anticorupţiei, Luluţa, pe care ambasadele şi cancelariile europene şi ameri­- cane le derulau continuu, în semn de mulţumire pentru praful adunat pe dosarele din sertare? Vorbim despre dosare de megacorupţie, în care erau implicate multinaţionalele, cu miliarde de dolari şi euro, nu niscaiva găinării ale unor primari! Mariana Alexandru spune că DNA, pentru a avea credibilitate, va asigura „implementarea recomandărilor din rapoartele MCV, precum și a celor cuprinse în rapoartele GRECO”. Care recomandări, că toate acele rapoarte nu sunt decât însăilări de acuze la adresa României, care a derapat de la statul de drept, a atacat justiţia şi aşa mai departe. Nu recomandă nimeni nimic, doar concluzionează că România nu este încă stat de drept, nu asigură independenţa justiţiei, aşa că nu trebuie acceptată în Schengen şi trebuie să i se aplice în continuare MCV-ul. A, poate că Mariana Alexandru se referă la acele recomandări care nu sunt cuprinse în rapoarte, dar sunt transmise pe diferite canale. Recomandări legate de cedarea Portului Constanţa, a Poştei Române, a Hidroelectrica şi a altor resurse ale României. Dar, asta deja nu mai depinde de DNA, care se poate bucura de credibilitate dacă va continua să ţină în sertare dosarele ascunse de către Nefertiti, care tocmai a ajuns zeiţa anticorupţiei la nivel european.

Recomandările redacției