De la F. Brunea-Fox, la Miloş Cristea

0
158

Astăzi, invitat de profesoara de jurnalism Carmen Neamţu, le-am vorbit studenţilor săi despre istoria tiparului, despre de-ale presei şi despre ce mai e pe-acolo. Stilul adoptat a fost unul colocvial, acesta părându-mi-se cel mai potrivit întreprinderii mele de a-i face pe studenţi să reţină măcar ce-i aia presă şi de ce se numeşte aşa. Aceştia nu numai c-au reţinut dar chiar păreau interesaţi de ceea ce le-am vorbit. Mai exact, la fiecare aspect al temei în discuţie au pus întrebări, au cerut amănunte. S-a creat o atmosferă caldă, prietenoasă. Am primit multe întrebări, la care m-am străduit să răspund sincer, simplu, fără preţiozităţi academice.
La un moment dat un student m-a întrebat dacă am avut un model în genul reportaj. M-a surprins, deoarece nu mi s-a mai pus niciodată această întrebare. Da, aveam. Este vorba de marele gazetar interbelic F. Brunea-Fox, care mi-a fost şi-mi este model în reportaj. Mi-am dorit şi-mi mai doresc încă să mă apropii de geniul lui. Dacă pot! Păcat, însă, că în cotidianele actuale nu se prea scrie reportaj, acest gen care dă frumuseţe şi libertate cuvântului. Oricum, am observat că reportajele lui F. Brunea-Fox sunt uitate pe nedrept, nu s-au mai reeditat de mult. El nu merită acest lucru, întrucât este ziaristul-scriitor care a contribuit efectiv la strălucirea reportajului românesc, alături de Geo Bogza.
Tot astăzi, mi-a ajuns în mână ultimul număr al publicaţiei lunare, „Monitorul cultural“ cel de pe luna mai. Am citit, printre altele, un superb articol scris de Vasile Dan, despre personalitatea arhitectului Miloş Cristea, un fel de remember. L-am cunoscut şi eu pe Miloş Cristea, mi-a oferit chiar şi un interviu. Mi-a plăcut la el patima cu care iubea Aradul, grija cu care se gândea la arhitectura municipiului nostru, precum tristeţea şi supărarea pe care o încerca atunci când vedea vreo „cacofonie arhitecturală“ cum spunea el alipirii unei clădiri vechi frumoase, cu vreo clădire nouă, din beton, fără personalitate. Mi-a dat şi două exemple de acest gen. Zicea: Iată ce urât arată clădirea superbă a Gării CFR Arad de care s-a lipit dizgraţios blocul acela modern de locuinţe. Sau: Uite ce au făcut cu blocul Libelula! Au lipit de el un fel de apendice, total nepotrivit, care urâţeşte oraşul.
Ei, bine, Vasile Dan pune o întrebare, la sfârşitul articolului său, generat de iubirea lui Miloş Cristea pentru Arad, legat de faptul că acesta a proiectat multe clădiri chiar pe B-dul Revoluţiei şi că avea proiecte mari, care să-i scoată în evidenţă frumuseţea. Întrebarea lui Vasile Dan este simplă şi perfect legitimă: „Ce stradă din Arad poartă numele celui mai ataşat cetăţean al său? Eu o caut încă pe Google“, încheie scriitorul, cu tristă ironie.
F. Brunea-Fox şi Miloş Cristea, doi oameni ai frumosului cotidian. Unul, în planul jurnalisticii româneşti iar celălalt în arta arhitecturii. Păcat, mare păcat că noi, urmaşii lor, le întinăm memoria, din neglijenţă, răutate sau ignoranţă.
Sincer, mi-ar plăcea să-mi plimb uneori paşii pe o stradă numită Strada „Miloş Cristea“, în mână cu cartea „Reportajele mele“ de F. Brunea-Fox, reeditată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.