raduFără îndoială, eficacitatea lui Ionuț Radu a fost unul dintre atuurile celor de la Național Sebiș în turul campiona­tului. Atacantul venit de la Metalurgistul Cugir s-a acomdat excelent pe malul Crișului Alb, a devenit golgheterul echipei cu 8 reușite, dar și-a găsit și un partener cu care a conlucrat excelent. Radu și Bozian și-au pus pecetea pe 80% din golurile „alb-albaștrilor” în campania de toamnă, însă ceva s-a rupt în această iarnă.
Revenit cu câteva kilograme în plus din vacanță, Ionuț Radu a marcat doar două goluri în meciurile de verificare și acelea împotriva unor divizionare a patra, Lunca Teuz Cermei și Victoria Zăbrani. Se mai poate ca și sosirea în iarnă a unor fotbaliști cu nume și personalitate, ca Dicu, Ologu sau Străuț să aibă efect negativ asupra psihicului „vârfului” de 24 de ani, ajungându-se ca sâmbătă să fie „oaia neagră” în remiza „albă” dintre Sebiș și Filiași.
Radu a trecut peste decizia antrenorului și a executat și ratat penalty-ul din finalul primei părți. Din informațiile noastre, la pauză, nu a fost privit cu ochi buni de colegii săi, Adrian Abrudean trecându-l imediat pe bancă. „Ionuț Radu nu a evoluat prea bine în prima repriză, plus că nu el era desemnat să bată penalty-ul. A rămas doar numele de el, dar și eu și toți ceilalți așteptăm mult mai mult în ceea ce-l privește. E păcat că nu se respectă deciziile luate în vestiar, nu ai cum să fi eficient în acest mod. L-am înlocuit cu un jucător de Liga a II-a, Huiban, dar, din păcate, nici acesta nu a jucat mai bine, ba chiar a ratat cu mare ușurință”, spunea la finalul partidei cu oltenii tehnicianu liderului din C4.
Nici președintele de onoare al clubului nu și-a putut ascunde dezamăgirea vis-a-vis de golgheterul la zi al echipei. „Sunt supărat și pe Ionuț Radu, nu el era desemnat să bată penalty-ul. Nu știu de ce a făcut asta. Probabil, din dorința de a ieși în evidență, de a fi golgheter. Dar echipa este cea care trebuie să iasă în evidență, nu un jucător anume, indiferent de numele său”, a punctat și Gheorghe Feieș.
Deși nu a avut fotbaliști cu probleme de ordin medical sau disciplinar, „Știli” Abrudean a trebuit să renunțe la unul dintre elevii săi. Marius Roman a luat loc în tribune sâmbăta trecută și asta pentru că: „E în litigiu cu echipa lui Mititelu, nu avea actele în regulă, nu putea să joace”.

Recomandările redacției