De la „Puie Monta” la „Muie PSD”

0
431

Vă mai amintiți glumele făcute în perioada de glorie a lui Victor Ponta, când acesta conducea Guvernul României și se afla la butoanele PSD, partid pe care acum îl critică ori de câte ori are ocazia? Expresii de genul „Puie Monta” erau des întâlnite la cei care doreau să-și exprime într-un mod ceva mai neortodox dezacordul cu privire la modul în care era condusă România. Era un mod ingenios, aș spune eu, de a escamota o expresie trivială. Un mod care a prins la public. Dacă stau și mă gândesc acum, văzând că sunt tot felul de întreprinzători care se apucă să înregistreze mărci la care nu au niciun fel de drept, mă și mir cum sintagma „Puie Monta”nu a fost înregistrată la OSIM, sau dacă nu acolo, măcar la Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală. Sau o fi, dar nu știm noi încă…

Între timp, precursorii lui Haștag Rezist au reușit să dărâme Guvernul Ponta, în urma unei tragedii incomensurabile, am avut parte de un Guvern Cioloș format din tot felul de specimene tehnocrate, astfel încât PSD-ul, condus de data aceasta de Liviu Dragnea a reușit, depășind toate așteptările, o revenire spectaculoasă, spulberându-și practic adversarii la ultimele alegeri parlamentare. Din păcate însă, în loc să urmeze o perioadă de stabilitate, social-democrații și-au dat jos două guverne, pe motiv de insubordonare față de Daddy Dragnea. Și astfel, mesajele antiguvernamentale simpatice ca „Puie Monta” au fost înlocuite cu altele mai dure, cum ar fi „Muie PSD”.

Zilele trecute, o mașină înmatriculată în Suedia, aparținând unui cetățean român care a intrat în țară pe la Nădlac, a făcut deliciul rețelelor de socializare și a presei din cauza numărului de înmatriculare afișat. Pe plăcuțe scria negru pe alb „Muie PSD”. Era un număr preferențial, cumpărat de un cetățean român, contra unei sume de vreo 640 de euro, adică cam 2.900 de lei, ceea ce reprezintă un salariu mai mult decât decent în România. Ulterior, aveam să aflu de la Realitatea TV că astfel de numere de înmatriculare preferențiale ar mai exista și prin Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Belgia. Deci românii stabiliți peste hotare sunt dispuși să plătească o căruță de bani pentru a înjura cum se cuvine partidul de guvernământ. Nu se mai mulțumesc să o facă acasă, între prieteni, pe rețelele de socializare sau la mitingurile organizate de ONG-urile finanțate de Soros.

Din punctul meu de vedere, dacă s-a ajuns până aici, dacă oamenii sunt dispuși să investească sume importante de bani doar pentru a-și arăta disprețul față de PSD, partidul condus de Liviu Dragnea are o problemă. Mult mai mare decât probelema avută de PSD pe vremea lui „Puie Monta”, când premierul a decis să renunțe la putere de frica străzii. Personal nu mă dau în vânt după Partidul Social Democrat, după cum nu mă prea dau în vând după niciun alt partid, dar nu aș da un leu măcar pentru un mesaj de o asemenea factură, nici măcar dacă este adresat USR, un partid artificial, croit pentru a face anumite jocuri și pentru a dezbina electoratul de dreapta. Dar sunt oameni simpli, care sunt dispuși să plătească pentru a-și manifesta dezacordul cu politicile duse de Liviu Dragnea și ai săi, chiar dacă mesajul este mai puțin civilizat. De acești oameni ar trebui să țină cont și să se teamă pesediștii, nu de oengiștii lui Soros, despre care toată lumea știe că acționează interesat, la comadă.

P.S. După mesajul cât se poate de clar dat de șoferul mașinii înmatriculate în Suedia, doi protestatari din zona Clujului, au decis să facă ceva asemănător. Au luat un tractor dotat cu GPS și au scris, într-un lan de secară aflat la vreo 60 de kilometri de Aeroportul Internațional din Cluj, „Muie PSD”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.