De neînlocuit…

Mitică Dragomir a stat în fruntea Ligii fotbalistice româneşti până când l-a speriat DNA-ul, iar Mircea Sandu a zăbovit în capul Federaţiei aproape două decenii. Liderii federaţiilor sindicale au împlinit şi ei patru cincinale în fruntea acestor structuri, iar cei câţiva dintre ei care au părăsit poziţia de preşedinte au făcut-o fie pentru a se amesteca în politică, fie pentru a intra la puşcărie. Pe nea Nicu Văcăroiu l-a uitat bunul Dumezeu pe la Curtea de Conturi a României, în vreme ce Gheorghe Gherghina de la Finanţe a tot făcut Bugetul patriei până când s-a plictisit. Acum, domnul Gherghina s-a cerut să meargă la Banca Naţională a patriei, ca să-i ţină de urât guvernatorului Mugur Isărescu, cel care a bătut toate recordurile mondiale de longevitate în funcţie şi, pe cale de consecinţă, a intrat în Guinness book. Ion Iliescu – liderul comunist pregătit de către sovietici să-l înlocuiască pe Nicolae Ceauşescu – pare tot mai viu şi domină copios scena politică autohtonă, dezechilibrată cât se poate de serios după moartea Seniorului Corneliu Coposu – singurul politician român postdecembrist pe lângă care toţi ceilalţi, trecuţi şi prezenţi, ni se înfăţişau în forma lor naturală, netrucată de caziere graţiate, c/v-uri mistificate şi plagieri de cea mai joasă speţă. Nici „analiştii politici” par să nu se mai schimbe niciodată, marea majoritate a celor care populează, seară de seară, ecranele televiziunilor de ştiri fiind dintre cei care au apucat să comenteze şi primul zbor pe Lună. Până şi „ştiristele” au ajuns să băbească pe micile ecrane, iar „juneii” de şaptezeci de ani, cu părul cănit şi pielea scofâlcită a obrazului adunată după urechi, se încontrează cu „doamnele” de optzeci, dându-şi cu presupusa despre tot ceea ce se petrece pe faţa pământului, pe ape şi prin văzduh, dar mai ales prin politica de pe malurile Dâmboviţei. Până la urmă, cred că noi, românii, n-avem vocaţia schimbării. Ne complacem în mocirla cotidiană şi nu suntem dispuşi să riscăm un ipotetic „mai bine”. Nu este vina noastră pentru acest gen de comportament colectiv, deoarece numai aşa am putut rezista în acest teritoriu frământat de interesele a trei imperii, dar cred că a venit vremea să ne trezim şi să luăm taurul de coarne. Nu ne mai putem ipoteca viitorul ţinând în prim-planul vieţii publice oameni care şi-au pierdut de multă vreme simţul măsurii şi au ajus să se creadă ca fiind de neînlocuit…