De Palma evită primul eșec stagional al „roș-negrilor”, dar surpriza rămâne: Unirea Sântana – UTA II 3-3

0
60

Chiar și fără internaționalul Under 18, David Miculescu (inclus de Ionuț Popa în lotul pentru derby-ul Vestului) și portarul Zamfir (bolnav de varicelă), „satelitul” UTA-ei i-a dat o replică excelentă liderului Ligii a IV-a Arad. Asta și pe fondul unei prestații modeste a echipei lui Dan Cuedan, care a scos maxim din acest meci pe care îl pierdea odată ce ceasul a bătut minutul 90.
Ziua negativă a „uniriștilor” s-a văzut încă de la încălzire, când Istin a simțit dureri musculare și a declarat forfait. Cuedan a apelat la juniorl Politic, care după aproape o oră de joc i-a lăsat locul veteranului Vuin, aflat la a doua apariție stagională.
Spre deosebire de celălalt derby al rundei, în care s-a decis totul în prima parte, la Sântana s-a marcat doar după pauză. E adevărat, ocazii au fost și în primul act, cele mai mare ale lui Martin (reluare din 6 metri pe lângă), respectiv Dardai (reluare în bară după o fază fixă).
Aspectul partidei s-a schimbat radical la reluare și golurile au început să curgă pe bandă rulantă. În minutul 50, Dumitru a centrat excelent și Merian a înscris cu capul: 0-1. De 16 minute au avut nevoie amfitrionii pentru a egala situația pe tabelă. Vuin l-a deschis excelent pe R. Popa și acesta înscris la colțul lung din 13 metri. „Puștii” utiști nu s-au descurajat și au făcut o fază identică: pasă Gavrilă – gol Isac: 1-2. Era deja minutul 76, dar partida era departe de a fi încheiată. 4 minute mai târziu, Paven și-a asumat responsabilitatea executării unui penalty obținut de R. Popa din duelul cu Mohaci și era din nou egal: 2-2. Pentru a treia oară în această repriză, UTA II a preluat din nou conducerea, chiar cu 5 minute înainte de final. Isac a pasat în mijlocul careului, de unde Nistor a marcat cu destule emoții. Se părea că Unirea Sântana va bifa prima înfrângere, dar De Palma nu a fost de acord. În primul minut de prelungire, Martin a centrat și fundașul italian a înscris cu capul pentru rocambolesc 3-3.
Formații:
Sântana: Csurka – Toader, Paven, De Palma, Peia – Martin, R. Popa – Politic (57 Vuin), Prică, Ginghină (82 Stanciu) – Bud.
UTA II: Debre – Haloș, Vidican, Dardai, Mohaci – Cocriș, Hrezdac – Dumitru (70 Nistor), Isac, Merian – Gavrilă.
Arbitri: Alexandru Gornic – Andrei Pantea, Andrei Pîslaru.
Observatori AJF: Marius Alexa, Daniel Scridon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.