Situație de impas pentru compania de distribuire a gazului în Arad. Compania este pusă în dificultate de către arădenii care, de teama de a nu fi tâlhăriți, nu permit accesul în locuințele lor a personalului specializat în citirea contoarelor. Delgaz Grid solicită consumatorilor de gaz şi electricitate să permită accesul echipelor specializate în citirea contoarelor în locuințe. Citirea contoarelor este obligația legală a distribuitorului licențiat de gaze naturale. Datele colectate sunt transmise furnizorilor pentru care au optat consumatorii şi stau la baza emiterii facturilor de gaz, ne-au declarat reprezentanții companiei.

Delgaz Grid este distribuitorul licențiat de gaze naturale în 20 de judeţe din România: Arad, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău. În această calitate, compania are obligaţia legală de a realiza în zona de responsabilitate, citirea contoarelor de gaz.

Datele colectate în urma citirii contoarelor sunt transmise de către Delgaz Grid furnizorilor de gaz pentru care au optat consumatorii. Aceste date stau la baza emiterii de către furnizori a facturilor reprezentând contravaloarea cantităţii de energie consumată. În cazul consumatorilor casnici citirea contoarelor de gaz se face o dată la trei luni şi este obligatorie şi pentru consumatorii care au optat pentru sistemul de autocitire.

Întrucât citirea contoarelor este obligatorie, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi totodată stă la baza procesului de facturare, adresăm rugămintea tuturor consumatorilor de gaz din aria noastră de responsabilitate să permită accesul la contoare a reprezentanţilor firmei MSC Operaţional SA, desemnată de către Delgaz Grid să execute aceste operaţiuni, mai susțin reprezentanții companiei.

Angajaţii acestei companii pot fi recunoscuţi după brandul EPlus care se regăseşte pe legitimaţiile de serviciu, precum şi pe îmbrăcămintea pe care aceştia o poartă în timpul programului de lucru.

În cazul în care consumatorii nu sunt acasă în ziua anunţată pentru citirea contoarelor, această operaţiune este reprogramată pentru o altă dată ce va fi adusă la cunoştinţa acestora.

Compania solicită consumatorilor ca în condiţiile în care sesizează neconformităţi în modul de prezentare a persoanelor care se ocupă de citirea contoarelor, să le sesizeze la numerele de telefon Delgaz Grid: 0800.800.900; 0800.800.366, pentru a evita interacţiunea cu falşi cititori.

Semnele distincte după care pot fi recunoscuți angajații

Recomandările redacției