de Arhim. Teofan Mada

Noi purtăm în inima noastră și în trupul nostru amprente, amprentele istoriei vii, moderne și recente ale poporului nostru, marcată de evenimente de transfigurare națională, dar plină și de gesturi eroice, de mare umanitate și de înaltă valoare spirituală de credință și de speranță. Dacă am privi istoria de veacuri a românilor s-ar cuveni să pășim și să viețuim pe aceste meleaguri cu respect și cu conștiința clară că, asemenea lui Moise, trebuie să punem picioarele pe un pământ „sacru” (cf.Ex.3,5). Un pământ „udat” în istorie cu sângele miilor de victime nevinovate și cu durerea sfâșietoare a rudelor și cunoscuților lor. Răni care cu greu se cicatrizează în istorie și care ne îndurerează pe toți, pentru că orice violență comisă împotriva unei ființe umane este o rană în trupul umanității, orice moarte violentă ne „diminuează” ca persoane.
De Ziua Națională a României ar fi fost mai indicat a vorbi mai puțin și a fi mai aproape unii de alții, pentru a ne privi în ochi, pentru a ne asculta și a deschide inima noastră la mărturia înaintașilor de viață și de credință. Ar fi foarte sănătos, dacă Dumnezeu ne dă harul – pentru că este un har – să ne rugăm împreună și să ne iertăm și astfel, toți împreună, să putem privi și merge înainte cu credință și speranță.
Imaginea istoriei noastre are o puternică valoare simbolică și spirituală. Privind-o, contemplăm nu numai ceea ce s-a întâmplat în secolul trecut, ci și atâta durere, atâta moarte, atâtea vieți frânte și atâta sânge vărsat în România pentru marea Unire. Hristos răstignit pentru noi este încă Cel care că ne arată încă o dată că a venit să sufere pentru poporul Său și cu poporul Său și ne învață că ura nu are ultimul cuvânt, că iubirea este mai tare decât moartea și decât suferința. Ne învață să transformăm durerea în izvor de libertate, de demnitate, de viață și de înviere, pentru ca împreună cu Hristos și cu Hristos să învățăm tăria iertării, măreția iubirii.
Să mulțumim celor care ne-au mărturisit și ne-au scris pagini din istoria devenirii noastre istorice, frați ai noștri, care au voit să împărtășească mărturia lor, în numele atâtor și atâtor alții. Cât de bine ne face – pare egoist – dar cât de bine ne face să ascultăm istoriile lor astăzi! Suntem înduioșați. Sunt istorii de suferință și de amărăciune, dar, mai ales, sunt și istorii de iubire, libertate, nădejde și de iertare care ne vorbesc despre viață, despre perseverență, despre curaj și despre speranță, de a nu lăsa ca ura și durerea să pună stăpânire pe inima noastră.
„Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat” (Ps. 84. 11), ne spune psalmistul că vin după mulțumirea și implorarea în care se cere lui Dumnezeu: Reînnoiește-ne! Mulțumim, Doamne, pentru mărturia celor care au trudit, făurit și plămădit la devenirea României celei unite, demne și libere. Acest lucru a fost posibil numai cu ajutorul Tău și cu prezența Ta, și este deja un semn mare că Tu ai dorit să reconstruiești pacea, unitatea și înțelegerea în țara noastră.
Să punem toată durerea noastră istorică, și cea a miilor de mii de vieți jertfite, la picioarele lui Iisus Răstignit, pentru ca să fie unită cu a Sa și astfel să fie transformată în binecuvântare și capacitate de iertare. Toți știm că violența generează violență, ura generează altă ură și moartea altă moarte. Trebuie să rupem acest lanț în istoria lumii contemporane care apare „fatal” și acest lucru este posibil numai cu iertarea și reconcilierea concretă. Cu ajutorul lui Hristos, al lui Hristos viu în mijlocul comunității, este posibil să se învingă ura, este posibil să se învingă moartea, este posibil să se înceapă din nou și să se dea viață unei lumi noi, în speranța ca pacea să triumfe definitiv în atâtea locuri pline de conflicte pe mapamond.
De câte ori, în momente dificile ale istoriei, s-a auzit spunându-se: „Astăzi patria are nevoie de eroi”. Martirul poate fi imaginat ca un erou, însă lucrul fundamental al martirului este faptul că el a fost un „hristificat” și un „harificat”: harul lui Dumnezeu, nu curajul, e ceea ce ne face martiri. Astăzi, în același mod se poate pune întrebarea: „De ce anume are nevoie Biserica astăzi?”. De martiri, de martori, de mărturisitori, adică de sfinții de toate zilele. Pentru că Biserica o duc înainte sfinții. Sfinții: fără de ei, Biserica nu poate merge înainte. Biserica are nevoie de sfinții de toate zilele, cei din viața obișnuită, dusă înainte cu coerență, dar și de cei care au curajul de a accepta harul de a fi mărturisitori până la sfârșit, până la moarte. Toți aceștia sunt sângele viu al Bisericii. Sunt martorii, ucenici și mărturisitori care duc înainte Biserica, cei care atestă că Iisus a înviat, că Iisus este viu, și atestă acest fapt și adevăr cu coerența vieții și cu tăria Duhului Sfânt pe care l-au primit în dar.
A aminti eroii neamului și martorii credinței și a ne ruga în sfintele altare este un mare dar. Este un dar pentru fiecare comunitate, pentru Biserica din România, pentru toate comunitățile creștine din toate orașele țării și pentru atâția pelerini ai credin­ței. Moștenirea vie a eroilor și mar­tirilor ne dăruiește astăzi nouă pace și unitate. Ei ne învață că, prin tăria iubirii, prin blândețe, se poate lupta împotriva prepotenței, a violenței, a războiului și se poate realiza cu răbdare pacea. Și atunci putem astfel să ne rugăm: O, Doamne, fă-ne mărturisitori vrednici ai Evangheliei și ai iubirii Tale, revarsă milostivirea Ta asupra omenirii, reînnoiește Biserica Ta, ocrotește-i pe creștinii persecutați, dăruiește curând pacea întregii lumi. „A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastră, rușinea fețelor noastre” (cf. Daniel 9,7).
Aceste adevăruri ne amintesc, în pofida credințelor noastre religioase și a convingerilor noastre, că toți suntem chemați să căutăm adevărul, să lucrăm pentru dreptate și reconciliere și să ne respectăm, să ne ocrotim și să ne ajutăm reciproc ca membri ai unicei familii umane. Aceste idealuri umane sunt cerute în mod deosebit și persoanelor politice, care au misiunea de a asigura cu criterii de transparență buna guvernare, o dezvoltare umană integrală și o amplă participare la viața publică a națiunii.
Să ne rugăm ca toți reprezentanții instituțiilor țării și tot poporul iubit din Româ­nia să fie mereu la înălțimea valorilor care au dat formă sufletului națiunii noastre.

Recomandările redacției