Derby-ul arădean din turul 4 al Cupei României a respectat calculele hârtiei. Deși a mai avut dificultăți în joc, UTA s-a impus clar la Sebiș, grație atacanților săi, Daniel Florea și Marius Curtuiuș. Gazdele au avut o posesie superioară, dar au jucat mult în gol, iar asta și pentru că defensiva adversă a fost destul de atentă.
În fața a aproximativ 300 de spectatori, cele două echipe au trecut peste perioada de tatonare, s-a jucat deschis, cu câteva sitiuații de o parte și de alta. Prima dintre ele a aparținut roș-albilor, dar Poiană a fost puțin mai rapid și a intervenit în fața lui Curtuiuș, lansat în atac. Au urmat două șarje rapide ale lui Săulescu, neconcretizate însă, pentru că Manea a fost de fiecare data la post. În minutul 18, pe o contra rapidă, băieții lui Todea au deschis tabela. Curtuiuș i-a pasat pe culoar lui Florea, care l-a bătut pe Poiană cu un lob elegant din 11 metri ușor lateral stânga. Imediat după Curtuiuș a apărut la finalizare, dar șutul său a fost slab. Sebișul a combinat mai mult în suprafața adversă, dar golul l-a reușit tot UTA. De data aceasta, Curtuiuș a centrat de pe dreapta, iar Florea a înțepat balonul din careul mic, pe lângă Poiană: 0-2 (min. 29). Amfitrionii au prestat același joc lipsit de consistență în ultimii 25-30 de metri, iar ocaziile clare nu au venit la buturile lui Barna. Însă, nici utiștii nu i-au mai pus probleme portarului advers.
Repriza s-a încheiat cu o accidentare la cap a lui Florea, care avea să fie schimbat la pauză cu Buleică. Și Chița a operat două înlocuiri: Enciu și Susan intrând în locurile lui Petculescu și Poștoarcă. Șutul din unghi al lui Cârstocea nu i-a pus probleme lui Poiană, după care sebișenii cu trei schimbări ofensive făcute până în minutul 60, au apărut de câteva ori în careul advers, la una dintre ele, Enciu cerând penalty în duel cu Scutaru. În schimb, UTA a fost mai pragmatică și, în minutul 65, a modficat din nou tabela. Stahl a centrat de pe stânga, iar Marius Curtuiuș a înscris cu capul din mijlocul careului, lângă bara din dreapta lui Poiană. Păcurar, scăpat singur în careu pe stânga, putea majora și mai mult diferența, dar finalizarea sa a fost defectuoasă, paralel cu linia porții.
Sebișul a avut prima mare ocazie de gol de abia în minutul 72. Atunci, Susan a centrat de pe dreapta, iar Enciu a reluat cu latul, din voleu, puțin peste poartă. A fost avertismentul Naționalului, care, în minutul 78, a redus din diferență. Emil Dică a catapultat o minge, direct dintr-o lovitură liberă de la 26 de metri, în vinclul porții lui Barna, rămas fără reacție. Sebișul putea redeschide partida trei minute mai târziu, dar Dică a tras de această dată peste poartă, de la 16 metri, la capătul unui contraatac la care au mai participat Ruță, Ionică și Săulescu. În minutele de prelungire, cu sebișenii resemnați, echipa fanion a Aradului  a mai înscris odată. Curtuiuș a reușit și el dubla, după ce a marcat din 6 metri, la pasa lui Toma. Astfel, UTA obține fără probleme calificarea în 16-imile Cupei României, deblocându-se și la capitolul goluri marcate după 360 de minute de secetă.
Formații: Sebiș: Poiană – Poștoarcă (46 Susan), Pintea, Dumitrache, Siminic –  Sz. Veres, Ruță (59 E. Dică) – Săulescu, Petculescu (46 Enciu), Pâslaru – Ionică. Antrenor: Alin Chița.
UTA: Barna – Polgar, Manea, Scutaru (73 Adili), Dinculescu – Stahl (66 Toma), Jorza, Păcurar, Cârstocea – Curtuiuș, Florea (46 Buleică). Antrenor: Cristi Todea.
Cartonașe galbene: Pâslaru 41, Enciu 61 / Stahl 43, Jorza 77
Arbitri: Sergiu Popa (Aiud) – Daniel Lar, Răzvan Soporan (ambii din Baia Mare). Observatori FRF: Vasile Rad (Arad), Ioan Mureșan (Timișoara).

Recomandările redacției