Decizie surprinzătoare în cazul Nadăș; localnicii au pierdut definitiv în instanță

0
219

UPDATE: Procesul de revizuire în cazul „Nadăş” s-a judecat pe fond și rejudecat la Judecătoria Balş.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins în luna iunie 2017, definitiv, contestaţiile membrilor familiei Colţeu, asta după ce judecătorii Curţii de Apel Timişoara au desfiinţat certificatul de moştenitor la cererea procurorilor DNA, care stabiliseră că acesta fusese falsificat.

Soluţia pronunţată de magistraţii din Balş a fost atacată la Tribunalul Olt, care pe 6 martie 2018 a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Balş. În octombrie 2018, soţii Colţeu au făcut apel la soluţia pronunţată de Judecătoria Balş.

Comisia județeană de fond funciar Arad promovase o altă cerere de revizuire a aceleași Sentințe cu numărul 657/ 2006 a Judecătoriei Ineu, întemeiată pe desființarea Certificatului de calitate de moștenitor cu nr. 5/ 2003,  dispusă prin Încheierea penală nr. 415/ 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, ca urmare a constatării falsului acestui certificat de calitate de moștenitor, soluție menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală prin Încheierea nr. 603/ 2017. La cererea Comisiei județene de fond funciar, cauza a fost strămutată de Înalta Curte de Casație și Justiție de la Judecătoria Ineu, la Judecătoria Brașov.

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Oradea a emis Decizia nr. 1446 din 11.03.2014 prin care s-a dispus suspendarea serviciului public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere Colțeu Mihai Alexandru și Colțeu Viorica, aceștia din urmă exercitând o acțiune în contencios administrativ prin care au solicitat anularea acestei decizii, acțiune care a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 1950 din 3.07.2014, pronunțată de Tribunalul Arad, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 7784 din 26.09.2014, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara“, au mai transmis reprezentanții Prefecturii.

Decizie incredibilă în procesul în care familia Colțeu revendică satul Nadăș. Localitatea revine în proprietatea privată a familiei, în urma unei decizii definitive a Tribunalului Olt. Asta după ce o instanţă inferioară hotărâse că în 2006 oamenii au revendicat ilegal satul.

„Admite recursul. Modifică în tot sentinţa şi în parte încheierea de şedinţă din data de 09.07.2018. Respinge ca inadmisibile cererile de intrevenţie accesorie formulate de Biriş Iovu, Rad Nicolae, Paşcalău Avram şi RNP Romsilva-Direcţia Silvică Arad. Admite excepţia tardivităţii şi respinge ca tardive cererile de revizuire precizate, formulate de revizuentele Comisia Locală de fond funciar Tauţ şi Comisia Judeţeană de fond funciar Arad. Menţine restul dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din data de 09.07.2018. Obligă revizuentele în solidar la plata sumei de 10.856,43 lei, cheltuieli de judecată, către intimaţii Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica. Irevocabilă”, scrie în sentinţa pronunţată de Tribunalul Olt, marţi.

Este vorba de 8.500 de hectare de teren, pădure şi suprafaţă locuită, pe care familia le-a obţinut cu acte de moştenire false. De altfel, judecătoarea care le-a retrocedat satul a fost condamnată, iar Instanţa Supremă a anulat documentele de moşternire.

Prefectura județului Arad, prin Comisia Judeţeană de fond funciar Arad, și Primăria Tauț, Comisia Locală de fond funciar Tauţ , au atacat decizia de revendicare şi, la Judecătoria Balș, au avut câştig de cauză. Doar că familia a făcut contestaţie, iar acum Tribunalul Olt a hotărât definitiv că autorităţile au făcut prea târziu revizuirea, iar satul intră în proprietate privată.

Instituția Prefectului mai precizează că: „Față de existența pe rolul Judecătoriei Brașov a dosarului cu nr. 1265/246/2017, situația juridică a suprafeței de 8742 hectare teren forestier restituită familiei Colțeu rămâne una litigioasă“. Procesul dintre localnici şi familia Colţeu durează de peste zece ani.

Claudia Gavra

Sandra Stoler

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.