În octombrie anul trecut, Curtea Constituţională a României a admis parțial sesizarea formulată de către Klaus Iohannis refe­- ritoare la Legea privind statutul deputaților și senatorilor. Pe scurt, proiectul prevedea că parlamentarii au dreptul să intermedieze relația dintre cetățeni și autorități. Curtea Constituţională a decis că este neconstituţional, pentru că acțiunea ar fi o formă nepermisă de control parlamentar. Mai mult, explică CCR, ar putea fi „un impediment în relaţia directă a aleşilor locali/ investitorilor cu administraţia centrală sau locală”. Pe româneşte, ar exista posibilitatea ca parlamentarii să poată sabota activitatea unui inves­- titor care nu „cotizează“ şi la ei, ci doar la administraţia locală. Dincolo de acest aspect, mai este vorba şi despre culoarea politică, nu ar mai fi vorba doar despre şantaj în scopul obţinerii unor avantaje financiare, ci şi despre sabotarea realizărilor adversarului politic. Realizări care atrag voturi în favoarea duşmanului. Or, decât să câştige duşmanul capital electoral de pe urma unor realizări, mai bine faci pe dracul în patru să le amâni până la momentul în care te vei putea lăuda tu cu ele. Exemple sunt cu duiumul, chiar pe plan local. Obiective de importanţă vitală pentru cetăţeni au fost amânate ani la rând, doar pentru ca administraţia aflată în acel moment la putere să nu se poată lăuda cu ele.
Dincolo de acestea, după părerea mea, principalul obiectiv a fost consolidarea puterii par­la­mentarilor în interiorul partidului, inclusiv la nivel local. Un parlamentar al unui partid, oricare ar fi el, nu poate fi niciodată sigur că la alegerile următoare va mai fi trecut pe listă, dacă nu deţine controlul asupra organizaţiei din care face parte, fie ca preşedinte, fie ca om de bază al preşedintelui. În acest sens, prerogativa de „intermediere“ i-ar ajuta enorm pe parlamentari să-şi menţină controlul asupra partidului, dar şi să-şi crească popularitatea. Cu ceva timp în urmă, a existat un pro­iect de iniţiativă care prevedea că orice parlamentar poate să depună proiecte pe plan local, iar acestea trebuie să fie votate în consilii. Dacă proiectul ar fi ajuns să fie dezbătut şi adoptat, invariabil s-ar fi ajuns în situaţia ca o mulţime de iniţiative ale unor consilieri judeţeni sau locali, indiferent despre ce partid vorbim, să fie atribuite, la ordin de partid, parlamentarului! O practică din vremea comunismului, mult mai răspândită astăzi decât atunci, la nivel mic şi la nivel ameţitor de mare.
În concluzie, Curtea Constituţională a făcut ceea ce trebuia, ceea ce era normal şi constituţional. Consecinţa nefastă va fi aceea că, acum, parlamentarii pot să le spună cetăţenilor că nu pot să-i ajute într-o problemă sau alta, pentru că nu-i lasă Curtea Constituţională. O minciună, pentru că nu-i opreşte nimeni să asculte păsurile oamenilor şi să sesizeze forurile competente, în limitele legii.

Recomandările redacției