Democraţie de doi bani

0
146

Experienţele stoarse din istoria lumii de pînă astăzi arată limpede, dacă se privesc prin lupe cu mare coeficient de mărire, că toate sistemele de organizare socială au pornit la drum cu voioşie idealistă şi-au sucombat ca afecţiuni care-au cangrenat în întregime organismele sociale. Extirparea cangrenelor a fost întotdeauna sîngeroasă – dar ce stîrpire cu satîrul a unui mădular cangrenat nu se lasă cu sîngerare masivă?
Toate ideologiile politico-sociale cunoscute-n istorie au fost pline de bube-n cap, dar nici un alt sistem n-a avut ţeasta atît de buboasă ca nenorocitul ăsta de sistem căreia i se spune, pe nedrept, democraţie.
Născută-n Agora Greciei antice, democraţia şi-a dat duhul tot acolo, odată cu cel care-a inventat-o. Reluată peste multe secole în Europa şi dusă la perfecţiune în America nordică (mai ales în partea ei sudică), democraţia de azi mai are-n comun cu cea antică grecească doar numele, că de norme s-a ales praful – şi-i puţin probabil să se revină la ele.
În principiu, democraţia presupune că puterea absolută o are gloata, norodul, poporul, prostimea sau oricum au numit-o şi-o vor mai numi cronicarii pe „prinţesa-n zdrenţe” (de la Panait Istrati citire). Tot în principiu, prinţesa asta-şi alege conducătorul, iar el îşi alege colaboratorii – alesul devenind responsabil în faţa gloatei (nu-n faţa legii!), de propriile-i acte şi de cele ale colaboratorilor. Tot în principiu, dacă alesul comite tîmpenii sau colaboratorii o iau pe arătură, „prinţesa-n boarfe” iese-n Agora, îşi ridică glasul şi-l mătură pe ales la lada de gunoi a istoriei cît ai zice „votat”, chiar dacă Vodă nu şi-a-ncheiat mandatul. Uneori, dac-a fost cazul, „prinţesa zdrenţăroasă” chiar i-a luat gîtul alesului, ca să se-nveţe minte el şi să nu uite cei de după el.
În forma grecească, democraţia este imposibilă azi, fiindcă presupune şi impune alesului un nivel de cinste ieşit din comun, un nivel de corectitudine la fel de ieşit din comun colaboratorilor Măriei Sale, şi-o capacitate la fel de ieşită din comun de-a spune „Dacă voi nu mă vreţi, nici eu nu mă mai vreu” – ceea ce este de neimaginat, şi nici nu există vreun exemplu în istorie.
Că democraţia, în forma ei ideală, a funcţionat „brici”, este dovedit şi este dovedibil: cetatea-stat Sparta a fost o astfel de democraţie – şi-a rezistat strălucitor pînă i-a venit de hac oligarhia; la fel şi Atena.
Sistemele de azi sînt democraţii cam în aceeaşi măsură în care-s eu cosmonaut; sînt însă sisteme oligarhice, şi-s atît de bine puse la punct şi-atît de rafinate încît orice prost se crede liber deşi-i rob, orice vorbete se crede Demostene cu toate că-i agramat, orice hoţ se crede cinstit fiindcă i-a cumpărat el pe ăi care trebuiau să-l bage la gherlă. Democraţia asta aduce la vîrful puterii fie hoţi de calibru, posesori a purcoaie de bani, fie slugi ale acestora, vînduţi pe veci pe mult mai mult de treizeci de arginţi, ceea ce-l preface pe Iuda într-un democrat onest şi-un neguţător modest.
Şi cînd constaţi astea, cum să nu-ţi vină să ieşi în Agora, să pui mîna pe par şi s-apeşi pe trăgaciul ştreangului pînă la-nroşirea ţevii puştii, ca să se lecuiască specia?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.