Deși nu mă număr printre cei care apreciază foarte mult sărbători de import cum ar fi Valentine’s Day, Halloween sau Ziua Recunoștinței, am dorit să petrec seara zilei de 14 februarie, împreună cu soția, într-un mod mai deosebit. Nu o fi Valentine’s Day o sărbătoare românească, dar aflasem că Filarmonica de Stat Arad a pregătit un spectacol dedicat Zilei Îndrăgostiților și am decis să profit de acest lucru, având în vedere că ceea ce am văzut pe afiș suna foarte tentant. Am lăsat astfel deoparte conferința de presă susținută de Laura Codruța Kovesi, pentru a lua apărarea procurorilor din DNA împotriva cărora a fost declanșat Jihadul. Cum nu mă număr nici printre admiratorii ei frenetici, care nu permit nimănui să o atingă nici măcar cu o floare, dar nici nu am ajuns să o urăsc, cum văd că fac unii, deși nu au niciun motiv, sunt convins că nu am pierdut nimic. Deși îmi place fotbalul, și mai ales fotbalul de calitate, am decis să renunț și la meciul dintre Real Madrid și Paris Saint-Germain, din optimile Ligii Campionilor și în plus, m-am hotărât să las în plata Domnului orice s-ar întâmpla miercuri seara, fie că este vorba de celebra țopăială fiscală a Guvernului, fie de un nou scandal care ar pune în pericol căldura din casele arădenilor. Am zis că e timpul de o rupere de ritm, chiar dacă niște interlopi s-ar lua la bătaie în Micălaca, sau un alt naș ar da cu capul de pereții vagonului un alt boschetar beat și fără bilet.
Am mers astfel la Filarmonică. Mai precis la Sala Cercului Militar, că Filarmonica este încă în reparații. Și nu am avut niciun motiv să regret. Dimpotrivă. Corul Academic a fost la înălțime. La fel a fost și dirijorul Daniel Rădoiaș, pianistul Sorin Dogariu și ceilalți instrumentiști.
Potrivit reprezentanților Filarmonicii, miercuri se anunța cea mai optimistă sărbătoare a lunii februarie. Ascultând concertul coral din care nu au lipsit titluri ca A Time For US, You Are So Beautiful, Besame mucho, My Way, Strangers in the Night, Tears in Heaven, I Just Called to Say I Love You, Release Me, Spanish Eyes, Something in the Way, Here, There, Everywhere, Yersterday, Oblady, Oblada, am ajuns la concluzia că au avut dreptate. Și cred că nu sunt singurul, având în vedere ca sala care a găzduit concertul a fost plină. Iar aprecierea de care s-au bucurat artiștii a fost dată de alauzele care parcă nu se mai opreau, mai ales la final, când dirijorul a fost chemat la bis.
Ceea ce m-a bucurat, pe lângă spectacolul propriu-zis, a fost că am văzut spectatori de toate vârstele, care au ales să petreacă o oră și ceva, într-o seară de 14 februarie, ascultând muzică live, muzică de calitate, cântată de profesioniști, nu „muzică la conservă”, cum îi place unei colege să spună.
Și uite așa a trecut o seară de 14 februarie, fără ca lumea să stea în loc că nu mi-a păsat de șefa DNA, care a făcut prima conferință de presă după nu știu câți ani, provocând entuziasmul vecin cu fanatismul acelor ziariștilor care oricum o ridică în slăvi și criticile pline de ură ale celor care oricum o atacă, fără că merită sau nu.

Recomandările redacției