După înfrângerea de pe teren propriu cu Dumbrăvița, situația de la Gloria Lunca Teuz Cermei părea alarmantă, Radu Anca chiar vorbind de demisie. Dar, conducerea „sămădăilor” și-a reînnoit încredere în fostul mijlocaș al UTA și nu s-a înșelat. Echipa a avut un parcurs perfect, cu trei victorii din trei posibile, ultima chiar în derby-ul județean contra Crișului.
Vineri, cermeianii par favoriți în deplasarea de la CSM Lugoj, formația de pe penultima poziție în clasament, fără victorie în acest sezon. Mijlocașul Valeriu Mager a făcut parte și din echipa ce toamna trecută se impunea la Lugoj, rezultat surprinzător pe atunci, când bănățenii erau antrenați de Cosmin Petruescu și aveau în componență fotbaliști precum Bozian, Velici sau Szekely.
Totuși, tânărul mijlocaș de bandă crescut de Atletico și UTA e convins că și actuala echipă a Lugojului poate fi periculoasă prin prisma problemelor din clasament. „Vom pregăti bine meciul de la Lugoj și mergem doar cu gândul să câștigăm. Situația lor e una foarte grea, își dau ultima suflare, cum se spune, dar pe noi nu ne interesează decât să ne facem jocul nostru, să luăm cele trei puncte și banii puși în joc de conducere. La început am avut probleme cu omogenitatea, acum ne-am închegat mai bine și avem altă față” susține Mager.
După victoria contra Crișului, Cermeiul a egalat la puncte echipa „alb-albastră”, iar cu o victorie în partida de vineri, de la ora 14,00, ar putea urca pe podium.
Lugoj: Barbu – Mărgan, Predescu, Miculescu, Kracunjel – David, Mărmăneanu – Precupanu, Dobra, Olariu – Sărăcin.
Cermei: Gârlea – Polgar, Varga, Nistor, Sabău – Tănase, Deta – Mager, Vezan, Vlad – Capătă.
Arbitri: Mihai Domșa (Aiud) – Balint Albu (Târgu Mureș), Andrei Buda (Hunedoara).
Observatori FRF: Lucian Glogoviceanu (Reșița) și Constantin Semen (Târgu Jiu)

Recomandările redacției