Depresia – cât de periculoasă e şi cum se tratează?

0
39

Potrivit studiilor, un român din cinci s-a confruntat, la un moment dat, cu depresia – fie personal, fie prin intermediul cuiva apropiat. Foarte puţini ştiu însă cum să abordeze corect aceas­tă problemă şi neglijează mersul la medic, scrie click.ro.
Cum se manifestă? Depresia se ma­­nifestă diferit de la o persoană la alta, iar simptomele variază ca intensitate şi mod de manifestare. Florian Koleci, psihiatru şi terapeut cu formare cognitiv-comportamentală, spune că starea de oboseală accentuată, astenia, scăderea interesului faţă de activităţi care îna­inte făceau plăcere, tendinţa de izolare (lipsa dorinței de a ieși din casă, respingerea familiei sau a prietenilor), modificarea apetitului (lipsa poftei de mân­care sau apetit crescut), stările de tristeţe nejustificate şi insomniile sunt principalele simptome ale depresiei.
Cât de periculoasă e? Netratată, depresia vine cu o serie de riscuri: randament scăzut la serviciu, deteriorarea re­laţiilor cu cei din jur, probleme cu gre­u­ta­tea (îngrășare sau slăbire), risc crescut de suicid, de consum de alcool şi dro­guri, declanşarea unor probleme de să­nătate.
Cum se tratează? Potrivit psihiatrului Florian Koleci, tratamentul e complex, necesitând şedinţe de psihoterapie, combinate cu medicamente (antidepresive, anxiolitice, timostabilizatoare etc.), deoa­rece la baza depresiei stă şi un dezechilibru de serotonină, dopamină etc. Sportul creşte starea de bine, dar trebuie dozat în funcţie de nivelul de energie al fiecărei persoane. „În depresii profunde, e greu să efectuezi chiar și acţiuni simple, cu atât mai puţin exerciţii fizice grele. Ele pot fi foarte utile în cazul depresii­lor uşoare”.
Cum ne purtăm cu cei care suferă de depresie? Important e suportul emo­ţional. „Acesta constă în înţelegere, ră­bdare şi căldură. Ascultă cu atenţie și evită să oferi sfaturi la ne­sfârşit. Nu minimiza (nu nega) pro­ble­ma bolnavului… nu-i spune «adună-te!», «revino-ţi!» sau «lasă că sunt oameni care nu au ce mânca, astea nu sunt pro­bleme». Nu pune presiune pentru a face ceva ce nu se simte în stare să le facă. Dacă nu re­uşeşte, acest lucru, va spori sentimentul de vinovăţie”, explică specialistul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.