Deputatul Flavius Măduţa salută creşterea salariului minim pe economie

0
140

madutaDeputatul USL Flavius Măduţa afirmă că Guvernul Ponta şi-a respectat angajamentul asumat în faţa românilor şi a majorat salariul minim pe economie la 800 de lei. Salariul minim pe economie a crescut în acest an în două etape: începând din 1 februarie, a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar de ieri a crescut la 800 de lei. Comparativ cu 2012, salariul minim a crescut cu 14,29 la sută. De această majorare vor beneficia peste 677.000 de salariaţi. „Majorarea salariului minim vine în sprijinul angajaţilor cu salarii foarte mici. În România sunt sute de mii de familii cu venituri reduse, la limita supravieţuirii. Guvernul USL face eforturi pentru a raţionaliza cheltuielile publice şi pentru a crea condiţiile creării de noi locuri de muncă în economie şi pentru majorarea salariului minim. Astfel, a fost respectat unul dintre angajamentele asumate în faţa românilor şi una dintre principalele solicitări ale formaţiunilor sindicale din România. Majorarea salariului minim pe economie este o măsură care vizează protejarea categoriilor sociale vulnerabile, mai ales în contextul în care în această vară continuă liberalizarea preţurilor la energie”, a declarat Flavius Măduţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.