Deputatul Ştefan Dalca a intrat în Grupul parlamentar al PSD

0
147

Deputatul arădean Ştefan Dalca de la UNPR a intrat în Grupul parlamentar al PSD de la Cameră, alături de alţi cinci deputaţi. „Am făcut acest pas din mai multe motive. Dar cel mai important este acela că pentru promovarea unor proiecte este esenţială susţinerea parlamentară. Iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă ai în spate un partid puternic, cum este PSD. Paharul a fost umplut să zic aşa cu un proiect de-al meu şi al doameni deputat Mincă în care doream creşterea alocaţiei de copil la 700 de lei, cum este media europeană. Am şi motivat de unde să vină resursele. Proiectul  a căzut şi am fost foarte surprins că unii dintre colegii mei din UNPR au votat împotrivă. Or, acest proiect ar fi rezolvat multe. Dacă un refugiat primeşte 534 de lei pe lună, nu văd de ce un copil român nu ar primi măcar aceeaşi sumă”, a spus deputatul Dalca. Zilele următoare  acesta va face cererea de adeziune la Organizaţia de Arad a social-democraţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.