Zi fastă în Cupa României pentru echipele „Bătrânei Doamne”. După Under 19 și „puștii” lui Mircea Aslău s-au calificat în turul doi al competiției KO, la capătul unui extrem de solicitant contra celor de la ASU Poli.
De altfel, echilibrul total dintre cele două echipe s-a menținut și ieri. După 1-1, la Arad și 2-2, la Timișoara, în preliminariile Ligii Elitelor a urmat un 0-0 în decursul celor 90 de minute regulamentare. Jula și A. Aslău au avut câte o ocazie importantă pe repriză pentru „roș-albi”, dar și oaspeții puteau da lovitura după o oră de joc, dar Edy Manea a intervenit perfect.
De altfel, portarul de 14 ani avea să fie erou la loviturile de departajare, apărând două dintre ele, pentru ca odată să fie salvată de transversală. Din tabăra UTA-ei au ajuns golurile lui Jula, Cocriș și Vulturar, acesta din urmă fiind tot un component al grupei de 2004 crescută de Dinu Donca.
Așadar, UTA merge mai departe după succesul cu 3-1 din derby-ul Vestului. „Ca și la me­ciurile din preliminariile pentru Elite, ASU Poli ne-a pus pro­bleme, dar nici nu am stat cu mâinile în sân. A fost al treilea rezultat de egalitate între noi și ei, iar la loviturile de departajare trebuie să-i mulțumim lui Manea, un copil talentat de 2004, foarte inspirat azi. Mai departe, luăm fiecare meci în parte, atât în Cupă, cât și în campionat, conștienți fiind că un club ca UTA nu poate să nu aibă obiective indiferent la ce nivel evoluează echipele sale”, a menționat după meci Mircea Aslău, tehnicianul arădenilor.
Manea – Irimia (46 Găină), Maier, Căciulă, Turc – Vulturar, Cocriș – Cleuță (B. Moldovan), C. Moldovan (62 Gădărici), A. Aslău (58 Merca) – Jula a fost echipa utistă aliniată în derby-ul de Cupă.

Recomandările redacției