Național Sebiș e prima echipă arădeană care câștigă un derby al județului la nivelul Ligii a III-a. S-a întâmplat sâmbătă, pe Arena „Crișana”, victima trupei lui Șomcherechi fiind cealaltă formație ce „sălăsluiește” pe Crișul Alb. Ca și la Deva, cu ocazia precedentei victorii din campionat, sebișenii au revenit de la 0-1, doar că de această dată au primit un gol în plus, pentru rezultatul final de 3-2.
Cert este că Naționalul, cu toate dificultățile organizatorice întâmpinate în această vară și cu un lot de juctători foarte tânăr, acumulează 7 puncte și împarte clasamentul seriei exact în două. „Am pregătit meciul în amănunt, știam că sunt o echipă experimentată, așezată bine, dar pe care am reușit să o surprindem cu armele noastre. Am mizat pe contraatacuri și acestea ne-au ieșit destul de bine. Putea fi un scor mai mare, ca să nu avem emoții pe final, dar a fost foarte frumos și așa. Publicul
ne-a susținut, am păstrat avantajul chiar și pe finalul de meci electrizant. Îi felicit pe băieți pentru dăruire și văd că și domnul primar Demetrescu s-a ținut de promisiune. Pare că suntem pe drumul cel bun cu toate problemele. Victoria de azi ne-o dedicăm nouă, am muncit enorm pentru ea și merităm din plin ceea ce ni se cuvine. Am reușit să insuflu în vestiar o mentalitate de învingător, nu ne mai temem de nimeni. Nu avem nimic de pierdut, doar de câștigat și vrem să continuăm seria de rezultate pozitive cu cât mai multe victorii în meciurile următoare”, a spus Dănuț Șomcherechi, antrenorul Sebișului.
Chiar și cu cele câteva probleme de lot, respectiv Suslak, Pavel și Modan, Crișul pornea cu prima șansă în partida de la Sebiș. Calculele hârtiei au fost respectate doar în debut, după care am asistat la o surpriză neplăcută din partea elevilor lui „Știli”. „Joc specific de Liga a III-a, a câștigat echipa care a fost mai ambițioasă, o echipă de copii ce a alergat pentru fiecare minge. Dar, totuși, dacă analizez la cald, am controlat primele 30 de minute, am avut
1-0 și eram echipa mai matură. În mod normal, ar fi trebuit să consevăm rezultatul, să punem presiune în continuare, să avem posesie mai multă, dar…Primul gol l-am luat din lovitură liberă, un gol ușor, de portar, golul doi la o poziționare greșită a fundașilor centrali. Nu era o problemă că am intrat cu 1-2 la pauză, puteam reveni, dar am luat golul trei și s-a cam jucat meciul. Un gol foarte ușor, pe care nu este admis să-l primești la un asemenea nivel. Apoi, după ce am epuizat schimbările, s-a accidentat Mărmăneanu și am jucat în zece oameni. Dar, surprinzător, am jucat mai bine, am încercat să punem presiune, am dat un gol, din păcate nu a fost suficient, adversarul a reușit să conserve rezultatul.
M-au nemulțumit unii jucători din echipa mea, cu toate că am insistat în această săptămână exact pe atitudine, pe agresivitate. Dacă nu le ai pe astea două, este egal cu zero, numele nu mai joacă demult. Din păcate, unele probleme pe care le discutăm și le aplicăm la antrenamente rămân acolo, pe teren ne pierdem din repere, ne pierdem din perso­- nalitate și apar surprize ca astăzi. Dacă citim loturile, era clar că noi astăzi trebuia să câștigăm, dar a fost o surpriză. Vom analiza totul luni, îi aștept pe Pavel și pe Suslak, am mare nevoie de ei, îmi lipsesc demult. Ne așteaptă un meci dificil cu Lipova pe care trebuie să-l câș­tigăm. Cu Mărmăneanu nu știm, pare destul de grav, vedem ce probleme sunt după ce facem ceva investigații”, a punctat Adrian Abrudean, antrenorul Crișului.
De altfel, oaspeții au avut discuții imediat după ultimul fluier al arbitrului. Cei de la Crișul au rămas minute bune pe margine pentru a discuta la cald despre cauzele eșecului. Iar pentru ei urmează un alt derby județean, sâmbătă, cu Șoimii Lipova, în timp ce Sebișul se deplasează la Becicherecu Mic.

Recomandările redacției