Executivul lui Ponta este al nu ştiu câtelea guvern care ne spune cât de necesară este descentralizarea administrativă a României. Dacă ne luăm după surse, proiectul de descentralizare este unul amplu, în profunzime, care urmăreşte o reformă reală a administraţiei. Rămâne, însă, veşnica întrebare: este suficient doar proiectul efectiv sau e nevoie şi de o voinţă politică la fel amplă, care să intre, de asemenea, în profunzime, tocmai în zona „baronilor locali” de tot felul, care astfel ar putea să fie puţin deranjaţi în coabitarea lor.
Dacă luăm cele mai recente exemple, cele ale guvernărilor din ultimii 6-7 ani, putem observa că descentralizarea era la fel de imperios necesară, dar a rămas la stadiul declarativ. Guvernele Tăriceanu şi, mai apoi, Boc nu au avut curajul politic de a merge cu această descentralizare până la nivelul judeţelor, pentru că această adevărată reformă nu se face printr-un proces de mutare simplu, adică transferarea responsabilităţilor dinspre administraţia centrală spre cea locală cu tot cu personal. Orice proces de reformă atrage cu sine un val de nemulţumire, o scădere a populari­tăţii deoarece – ca la la orice reformă – vor exista nemulţumiri, iar aceste nemulţumiri se „traduc” în politică prin sancţionarea la vot. Iar pe vremea lui Tăriceanu şi a lui Boc, rundele de alegeri s-au succedat continuu pentru ca partidele respective să-şi permită riscul electoral al unei reforme, fie ea numită şi descentralizare. La aceasta s-au adăugat şi interesele de partid, deoarece altfel putea un partid aflat la guvernare să conducă prin instituţii puternic centralizate şi cu mult mai greu dacă prin centralizare oferea puteri sporite administraţiei locale, unde culoarea politică era diversă.
Acum, USL îşi asumă un risc politic major prin acest proiect de descentralizare. Chiar dacă nu au o miză internă deosebită – guvernarea centrală sau locală – alegerile europarlamentare reprezintă totuşi un barometru al simpatiei electorale, iar acestea sunt programate în vara anului viitor. Apoi, ca al doilea contraargument faţă de curajul de a porni reforma, Guvernul Ponta se confruntă deja cu anumite mişcări sociale, mai mari sau mai mici. Roşia Montană, maidanezii, restructurarea Finanţelor sunt doar exemplele cele mai elocvente. Însă, pericolul acestor agitaţii abia de-acum vine. România parcurge o perioadă nu tocmai bună, nivelul de trai a scăzut, semn că am depăşit criza doar scriptic, iar la uşă bate o iarnă care va aduce scumpiri, cheltuieli majorate la întreţinere o accentuare a şomajului prin dispariţia sau restrângerea meseriilor de sezon (turism, construcţii etc.) – ingrediente care ne îndeamnă la a previziona o amplificare a protestelor sociale.
În principiu, acest plan de descentralizare reprezintă un act de curaj politic fără precedent, iar USL îşi asumă un risc electoral major. Dar, doar în măsura în care acest plan dezvăluit „pe surse” să nu rămână doar prilej de comentarii (ceea ce tocmai fac şi eu) şi să fie o perdea de fum menită să abată discuţiile tocmai de la eventualele mişcări sociale descrise mai sus. Dacă aplicăm acest al doilea scenariu, asistăm la o reviziuire a punctului de vedere: de la curaj politic la o manipu­lare de proporţii.

Recomandările redacției