Deși există un contract parafat, TAROM nu vrea să opereze zboruri de la Arad

0
169

Dacă arădenii mai sperau la curse aeriene interne, trebuie să știe că nu prea se întrevăd șanse ca TAROM să opereze de pe Arad. Reprezentanții companiei TAROM n-au mai dat niciun semn Aeroportului (n.a cel puțin asta știm oficial), cum că vor opera zboruri și de pe orașul de pe Mureș.

Asta în condițiile în care există un contract semnat în toamna anului trecut, contract care parafa la acel moment, colaborarea dintre TAROM și Aeroportul Internațional Arad. Socotelile de atunci, hazardate sau forțate nu se potrivesc. Și cu toate eforturile, TAROM refuză să vină la Arad. După modelul de până acum, acest subiect fierbinte continuă să alimenteze dispute politice pe tabere. Se vehicula ba că TAROM n-ar opera de la Arad din cauza unor presiuni politice, ba că totuși, compania ar fi calculat altfel lucrurile, ulterior semnării contractului. De asemenea, trebuie subliniat că TAROM are probleme interne destul de serioase și anume, o anchetă parlamentară privind nereguli în interior.

Termene peste termene

În luna noiembrie a anului trecut, la Consiliul Județean era parafat contractul de colaborare dintre aeroportul nostru şi compania aeriană de stat TAROM, care ar urma să opereze curse pe relaţia Arad-Bucureşti şi retur. De atunci s-au tot stabilit termene, dar nu s-a concretizat nimic.

În timp ce, în luna martie, conducerea Aeroportului Internațional Arad dădea asigurări că, cel mai probabil din luna mai vor exista zboruri interne, Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaților demarase o anchetă la TAROM.

De atunci, autoritățile locale s-au mai deșteptat, cel puțin în ceea ce privește lipsa de credibilitate a acelui contract de colaborare semnat la final de 2018. Dacă era să fie respectat acel contract, TAROM opera deja zboruri de la noi. Cu siguranță sunt ținute secret unele chestiuni, privind aceste neînțelegeri.

Aeroportul Arad și-a îndeplinit obligațiile

Trebuie spus că, la nivelul Aeroportului Arad s-au făcut toate demersurile necesare începerii acestei colaborări, de la punerea la punct a unor mici chestiuni organizatorice, la perfecționarea unor angajați arădeni, prin detașare la București. Perfecționarea profesională a vizat formarea câtorva angajați, la standardele cerute de TAROM. Deocamdată, eforturile par a fi făcute în van,

Până la urmă, arădenii trebuie să știe ce se întâmplă, astfel că, am luat legătura cu conducerea Aeroportului Arad. Aceasta a recunoscut că nu sunt vești de la TAROM. „Vom trimite în curând din nou o adresă către TAROM, adresă ce vizează acel contract încheiat anul trecut. Sperăm să ni se răspundă ca să știm poziția companiei“, a spus Ovidiu Moșneag, directorul general al Aeroportului Arad.

Potrivit informațiilor noastre, TAROM a fost contactat în repetate rânduri, dar nu a existat vreun răspuns pozitiv.

Încep zborurile estivale

Dacă cu TAROM, Aeroportul Internațional Arad n-are noroc, peste puțin timp vor începe cursele estivale. De anul acesta, arădenii și nu numai, vor putea pleca în sejururi nu doar în Turcia, ci și în Tunisia. De asemenea potrivit conducerii Aeroportului se negociază zboruri către o nouă destinație în Turcia – Bodrum. Vor fi patru zboruri pe săptămână către Turcia și unul către Tunisia. Miercuri va fi un avion care va decola cu destinația Turcia și unul cu destinația Tunisia, joi va fi un avion care va zbura în Turcia, iar vineri două, tot cu destinația Turcia. În legătură cu acestea vom reveni cu amănunte.

Ancheta de la Tarom, în derulare

În 2018, TAROM şi-a crescut numărul de pasageri cu 22% în acest an, după preluarea conducerii companiei de către Werner Wolff, şi a deschis rute noi în ţară şi străinătate, precum Bucureşti – Târgu Mureş, Bucureşti – Baia Mare, Timişoara – Paris, Timişoara – Stuttgart, Cluj – Paris, Satu Mare – Constanţa – Satu Mare, Iaşi – Cluj, Bucureşti – Sibiu – Stuttgart.

Cât privește ancheta parlamentară demarată acum câteva săptămâni, printre altele, deputații au în vedere, cadrul legislativ în care îşi desfăşoară activitatea compania şi modalitatea de înstrăinare a două aeronave în anul 2018. Se verifică hotărârile AGA cu privire la execuţia bugetară, contractul cadru sau contractele speciale cu privire la relaţiile comerciale de furnizare de utilităţi şi servicii ale TAROM și se face analizarea modului în care managementul şi-a îndeplinit obligaţiile. La acestea se adaugă structura de personal, organigrama, modificarea acestora în raport cu necesitatea forţei de muncă angajată, precum şi litigiile cu angajaţii, planul de investiţii, execuţie, proiecte anuale şi multianuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.