Despăgubirile pentru pesta porcină s-ar putea face la un minim de 100 de kg/animal

0
386
26963537 - big hog breeding pig farm

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat că despă­gubirile acordate fermierilor cu animale afectate de pesta por­cină africană se vor face la un minim de 100 de kg/animal, iar ce depăşeşte această greutate „se plăteşte la cât este peste, dar nu mai puţin de 100 de kg”.
„Ce este peste se plăteşte la cât este peste, dar nu mai puţin de 100 de kg, pentru că sunt cazuri în care animalele sunt mai mici de această greutate”, a adăugat oficialul MFP, conform Mediafax.
De asemenea, Eugen Teodoro­vici a precizat că după ce focarele de pestă porcină africană vor fi ţinute sub control, fermierii vor fi sprijiniţi pentru repopularea fermelor. „Având astfel de proble­me în focare, nu ai cum să re­po­­ pulezi, dar categoric, în momentul în care se stăpânesc să îi spunem aşa (n.r focarele), atunci se va sprijini populaţia pentru repopularea în zonele în care animalele au fost sacrificate”, a precizat Teodorovici.
„Se fac calculele la ministerul Agriculturii, la ANSVSA, ce am primit până astăzi noi am propus la rectificare pentru a fi alocate câteva sume suplimentare, am dat o propunere către ANSVSA de 50 de milioane de lei în plus, a fost şi un acord între instituţii cu încă 40 de milioane către ANSVSA, deci astăzi, pe baza acestui calcul, astea sunt sumele, dar pe măsură ce analizele se desfăşoară, calculele poate se modifică, vom asigura din buget banii necesari pentru ca oamenii să fie despăgubiţi”, spune ministrul.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat săptămâna trecută că sunt întocmite 1.603 dosare de despăgubire pentru pesta porcină africană şi că au fost plătite 82 de dosare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.