Despre „Miorița” Ligii I

0
48

Prima ligă mioritică a început spumos. Despre fotbal vorbim și nu neapărat cel jucat, aflat în plină vacanță ale campionatelor puternice din Europa, ci despre comentariile și analizele expertizate de după etapa inaugurală. Fiindcă au fost destule surprize, se
anunță deja cutremure pe băncile tehnice, o parte dintre jucători sunt amenințați cu Primavera, iar obiectivele nu prea mai seamănă cu cele de săptămâna trecută. Tipic românului, la victorii face nuntă, iar la eșecuri, înmormântări.
„Șocul” weekendului a fost înfrângerea FCSB-ului la Giurgiu. O echipă Astra ce a trecut prin destule transformări, cu debutantul Măldărășanu pe bancă, a înfipt un prim pumnal în coastele „oilor” lui Becali. „Oi”, pentru că patronul Gigi Becali cam așa se raportează la jucătorii și antrenorii săi. Le
trasează țarcul după bunul său plac și producția la lână. De exemplu, Nicolae Dică a aflat că are interzis să mai joace în 4-3-3, sistem încercat în amicale toată vara, ci trebuie să treacă la 4-2-3-1. Directivă de la Palat, altfel Zenga e la poartă, gata să intre. Și tot de acolo au venit amenințările pentru Coman și Nedelcu, care s-ar putea îngropa la echipa a doua, dacă nu amortizează imediat investiția făcută în ei. Cei doi l-au costat pe Gigi 5 milioane de euro și ei nu joacă nici de unul. Împreună.
Nici CFR-ul nu a început tocmai bine campionatul. După ce i-a bătut pe oltenii lui Mangia, chiar acasă la ei, pentru Supercupă, campioana en-titre nu ar fi trebuit să aibă cu probleme cu Botoșaniul. Și, totuși, s-a împiedicat de două puncte. Cum le stă bine ardelenilor, aceștia nu au vorbit prea mult pe marginea (semi)eșecului, ținând cont – probabil – și de apropierea primei manșe cu Malmo, din preliminariile Champions League. Valurile făcute acum ar putea băga puțin la apă moralul teamului lui Iordănescu jr., care, dacă trece de suedezi, ar putea evolua pentru calificarea în grupe cu vecinii din sud, bulgarii de la Ludogorets sau cei din vest, ungurii de la Videoton.
Și campioana din 2017 a ieșit șifonată rău după prima rundă. Viitorul a pierdut chiar acasă cu nou promovata din Călărași un meci cu de toate. Ratări mari în contul băieților lui Hagi și una imensă chiar în dreptul fiului Ianis, care și-a bătut joc de un penalty, o eliminare și…o pană de curent generată de furtună. Cert este că trupa lui Alexa a avut un debut de vis în Liga I, decis de un fotbalist care a evoluat până la 29 de ani doar în ligile inferioare,
Georgian Honciu.
Și tot un astfel de jucător a îndulcit startul lui Hermannstadt. Golul de trei puncte al sibienilor lui Pelici contra lui Sepsi a venit din partea lui Bălănaru, care a fost și la Sebiș în Liga a III-a, iar acum se bate cu marile forțe din așa-zisa elită a fotbalului românesc. Când vezi echipe precum cele din Sfântu Gheorghe, Botoșani, Voluntari, Chiajna sau Călărași în Liga I, iar pe UTA, U. Cluj, Petrolul, FC Argeș, Farul Constanța sau Poli Timișoara trăgând cu dinții de un loc promovabil în Liga
a II-a după ce au venit tocmai din fotbalul județean te apucă durerile de cap. Dar, până la urmă, trăim vremuri speciale pe toate palierele, așa că de ce ar face sportul-rege notă discordantă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.