Fără îndoială că în spațiul creștin se discută mai multe aspecte ale crizei sociale și morale în rândul tinerilor, așa că eu mă voi limita la unul singur dintre ele. Este greu de spus care fenomen a exercitat un impact negativ mai puternic asupra idealismului natural al tineretului: comunismul sau consumerismul. În orice caz, consumerismul este sistemul cu cel mai mare impact la nivel mondial și efectul său asupra tinerilor trebuie să fie analizat. În general, tinerii sunt înzestrați cu o tendință naturală spre idealism. Dar, în același timp, ei sunt destul de vulnerabili la influențele contrare. O parte a acestei vulnerabilități se datorează nivelului ridicat de activitate hormonală din sistemele lor somatice aflate în creștere, dar și faptului că mielinizarea lobului pre-frontal și a celui frontal din creier nu se finalizează decât după împlinirea vârstei de douăzeci de ani. Aceste elemente, însă, creează numai posibilitatea dezorientării sociale și morale. Etosul creat de consumerism (capitalismul societății de consum) profită de toate susceptibilitățile și vulnerabilitățile omenești și le alimentează. Acest aspect al problemelor sociale și morale ale tineretului modern va fi examinat pe scurt în cele ce urmează. Când este pusă în discuție condiția umană, istorisirea biblică a Grădinii Edenului este întotdeauna un bun punct de plecare. Fie că dorim să luăm povestea ad litteram sau să o înțelegem ca pe o metaforă, ea este purtătoarea unor semnificații profunde referitoare la condiția umană și, în special, la strădaniile tinerilor. Nu vom discuta aici istoria Edenului în detaliu; să analizăm numai ce ne transmite ea despre condiția noastră. În vreme ce ni se spune că Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva după chipul și asemănarea Sa, Biserica Ortodoxă ne învață că ei erau asemeni tinerilor, imaturi, aflați în creștere și dezvoltare. Apoi apare imaginea unui copac, desemnat drept „cunoașterea binelui și a răului”. Ni se mai spune că Adam și Eva urmau să primească de la Dumnezeu această cunoaștere când ar fi devenit suficient de maturi pentru a-i face față și a o trata în mod adecvat. Dar Satana, strămoșul industriei publicității, i-a ispitit pe primii oameni. „Nu vă încredeți în tatăl vostru. Nu e nimic rău în această cunoaștere, însă el nu vrea ca voi să o posedați.” El ar fi putut spune: „Nu vă încredeți în sistemul social și moral în care au trăit bunicii voștri. Ei nu vor ca voi să vă distrați și să vă bucurați de viață.” Atunci, Adam și Eva au fost ispitiți cu o contrafacere a ceva ce deja aveau. „Nu vă încredeți în Dumnezeu, nu vă supuneți lui și veți fi precum Dumnezeu”. Dar ei deja erau după asemănarea lui Dumnezeu. Cumva, însă, ei au uitat aceasta și au acceptat contrafacerea în locul darului adevărat. Ni se spune că Adam și Eva au căzut, dar din ce au căzut? Și în ce au căzut? Ei au căzut dintr-un etos al iubirii altruiste într-o nouă condiție a egoismului, egocentrismului și iubirii de sine. Și ce moștenim noi mai presus de toate din această cădere a umanității? Obișnuita folosire greșită a energiilor noastre. Aceasta este natura efectivă a ceea ce numim „păcat”: obișnuita folosire greșită a energiilor noastre. Pe scurt, ei au căzut într-o lipsă de autenticitate a vieții. Orice ar crede cineva că ne transmite istorisirea Grădinii Edenului, este clar că ea vorbește despre lupta socială și morală a tineretului, despre egoismul și dragostea de sine care au intrat în natura umană într-un mod profund. Condiția normală a omenirii, ne spune istorisirea, ar fi un etos al iubirii altruiste, care l-ar conduce pe individ la cel mai înalt nivel al vieții sociale și morale: iubirea aproapelui, iubirea aproapelui ca pe sine însuși. Când Hristos a spus că Legea constă în aceasta: a-L iubi pe Domnul Dumnezeu cu toată ființa noastră, să ne iubim (să prețuim și să hrănim) aproapele ca pe noi înșine și apoi, când a spus „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6:31), și „să vă iubiți unii pe alții”, El de fapt ne chema să ne întoarcem la etosul Paradisului. Dar ce altceva ne mai spune istorisirea Edenului despre natura noastră? Satana a așezat în sufletele noastre dorințe care au făcut ca emoțiile noastre naturale să devină patimi. Cuvântul „patimă” înseamnă „suferință”. Satana ne-a indus dorințe care provoacă suferință umană interioară, dorințe care nu pot fi de fapt îndeplinite, oricât de des le-am ceda. Această suferință umană interioară, patimile, pot determina o persoană să se scufunde într-o amărăciune profundă. O astfel de amărăciune ne poate împinge să căutăm să ne îndeplinim dorințele și să atenuăm suferința patimilor încercând să le satisfacem. Cum contribuie consumerismul la toate acestea și cum cauzează el dezorientarea socială și morală? Parțial îmbolnăvindu-ne de maladia goanei după fericire a umanității. Desigur că nu e nimic rău în a cunoaște fericirea. Totuși, pentru a ajunge la adevărata fericire, omul trebuie mai întâi să fie mulțumit. Mulțumirea este o premisă obligatorie pentru adevărata fericire. Maladia goanei după fericire survine atunci când omul crede că îndeplinirea dorințelor sale îl va face fericit. Ca sistem economic și social, consumerismul cere ca oamenii să consume. Ei trebuie să consume mai mult decât au nevoie și chiar mai mult decât își doresc în realitate, fără a lua în considerare distrugerea mediului înconjurător sau suferința pe care le-ar putea-o provoca generațiilor viitoare. Trebuie să fim conștienți că industria publicității, care este asemeni șarpelui din Eden, angajează atât psihologi, cât și psihiatri pentru a studia cum se pot spori dorințele și patimile omului. Marketingul nu poate stimula mulțumirea, ci numai dorințele și patimile. Dar pentru ca sistemul să prospere, el trebuie să intensifice patimile și dorințele oamenilor și, în același timp, să se asigure că ele nu vor putea fi îndeplinite niciodată. De fericire trebuie să ne despartă mereu numai încă o achiziție. Prin urmare, industria trebuie să învețe cum să exploateze egoismul și egocentrismul naturii umane căzute.
Teofan Mada
Va urma
