Petre_DonDe la tribuna acestei AGORA am expus de-a lungul timpului mai multe păreri personale (puteau fi păreri cu care achiesa şi redacţia, dar nu a fost cazul) vizavi de religii în general, faţă de creştinism în special. Unele nu erau tocmai comode pentru teologi, pentru preoţi sau pentru feţe bi­sericeşti de cel mai înalt grad ierarhic în BOR. În acele comentarii criticam destul de aspru făţarnicii, habotnicii şi crezurile creştin-ortodoxe vetuste, desuete, neactualizate la realităţile lumii contemporane, precum şi superstiţiile cu aromă creştină.
Chiar mi s-au transmis prin terţi nişte critici prin care eram etichetat ca necre­dincios, superficial, neprofund cu religia creştină. Nu m-am supărat, ziaristul nu trebuie să sară la gâtul tuturor celor ce-l citesc şi care nu-i aprobă scrierea sau crezul. Mi-am văzut mai departe de scris. Dar n-am rămas insensibil la dojanele pri­mite de la  vârful Arhiepiscopiei Aradului. Pe undeva m-au marcat acele etichetări de necredincios, întrucât eu mă declar clar, fără nici un echivoc creştin ortodox, credinţă în care m-am născut şi prin care exist.
Totodată, pe parcurs, cu toate că mă considerau un ziarist necredincios, Arhiepiscopia Aradului, prin părinţii responsabili, au răspuns unor articole ale mele în care descriam viaţa grea a unor năpăstuiţi ai sorţii, trimiţând acelor persoane ajutoare concrete, materiale precum şi vorbe de încurajare şi de întărire sufletească. Ca un amănunt semnificativ, una dintre persoanele despre care am scris şi care a primit acel ajutor, este practicanta unui alt cult creştin decât cel ortodox, ceea ce pe mine m-a impresionat peste măsură; atunci când i-am spus acest lucru părintelui Gabriel Mariş care a venit cu ajutoarele, acesta n-a renunţat la înfăptuirea gestului creştin, spunând că toţi suntem fiii lui Dumnezeu, dincolo de orice vremelnice păreri. Şi astfel, femeia nevoiaşă cu o credin­ţă creştină diferită de cea ortodoxă s-a putut întări o vreme fizic şi moral cu ajutorul primit de la Arhiepiscopia Aradului.
Timpul s-a scurs şi eu continuam să critic făţărnicia celor ce-şi fac cruce prin tramvaie, a celor ce se târăsc în genunchi şi-n coate dezumanizând credinţa creştin-ortodoxă; luam în râs sărutatul  făţarnic al moaştelor sfinte; criticam aspru superstiţia deşănţată privind apariţia în România a kilogramelor de icoane făcătoare de minuni; dezavuam întâmplarea apariţiei semnului crucii în lemne de foc, în cartofi, pe diferite obiecte; exagerarea nesăbuită faţă de Arsenie Boca, crezând că simpla vizită şi sărutatul crucii mormântului lui Arsenie Boca ajunge, dar acasă continuând cu bârfa, invidia, hoţia, preacurvia sau cu alte cele. În aceste cazuri, gesturile sunt inu­tile dacă nu sunt însoţite de evla­vie, pioşenie, sacralitate, de o viaţă morală, efectul gesturilor false fiind ca o frecţie la un picior de lemn.
Am participat, recent, la o manifestare publică la Sala „Regele Ferdinand“ din Primăria Arad. Au fost de faţă oficialităţi politice, publice, bisericeşti. La finalul manifestării, dr. Doru Sinaci, moderatorul manifestării, mi-a spus: ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului vrea să-ţi vorbească.
M-am dus cu inima apăsată. Cu câteva zile înainte publicasem un articol în care dojeneam preotul unei parohii din judeţ care a devansat slujba de parastas a prietenului meu, decedat recent. Eram sigur că Înalt Preasfinţia Sa vrea să-mi spună că sunt răuvoitor, necredincios, nerecunoscător. Eram pregătit să-i dau o replică dură.
Înalta faţă bisericească a Aradului mi-a spus: Îmi cer scuze în numele acelui preot pentru că prietenul dumitale a primit slujba de parastas în devans. Pentru a mai atenua din neplăcerea provocată, transmite familiei că viitoarea slujbă de parastas o voi oficia chiar eu. Încă o dată, scuze pentru neplăcerea avută!
Fără să ştiu de ce, fără să pot controla, mi s-au umplut brusc ochii şi faţa de lacrimi…
În faţa mea, ÎPS Timotei Seviciu Arhie­piscopul Aradului îmi zâmbea părinteşte…

Recomandările redacției