În 99% din situațiile în care nu știi întrebările, răspunsul este aproape sigur: banii. La finele anului trecut s-a împlinit un sfert de secol de la Revoluție.
Un sfert de secol. Parcă a fost o
clipă, un pahar cu apă aruncat în nisip. Timpul s-a condensat dar am trecut prin atât de multe. Tot felul de oameni au venit au plecat. Unii au rămas. Chiar mai mult decât am fi vrut. Mult mai mult. Și am trecut prin toate stările: în primele zile o solidaritate extraordinară, care
s-a extins poate, pentru cel mult două săptămâni de grație. Apoi au început să apară deja primii rechini, care s-au cățărat, ca întotdeauna în istorie pe jertfa de sânge a celor care au ieșit în stradă atunci. De fapt nu rechini, căci aceştia au ceva nobil, au venit niște hiene.
Tot felul de personaje au făcut atunci primul CPUN. Academicieni, poeți, escroci, activiști de partid „pocăiți”, hoți mai mici sau mai mari, care ulterior au devenit adevărați tâlhari. O radiografie foarte fidelă a societății de atunci. Mulți zic că era un parlament cu mai multă fibră democratică decât acum. După atâta secetă trebuia să se… dea ceva. Şi s-a dat. S-au băgat portocale, carne, căldură, fotbal la televizor, de toate. Iar revoluționarii au primit spații și indem­­- nizații. Guvernul Boc a tăiat aceste indemnizații pe timp de doi ani. Este drept, că nici următoarele cabinete nu
s-au grăbit să repună pe rol plățile. Ba chiar acum,  recent emisa Ordonanță 95 încinge și mai tare spiritele. Drept care au apărut mai multe categorii: sunt revoluționari simpli  și revoluționari  cu rol determinant. Adică cei care au avut merite până în 21 decembrie. Și la noi, organizațiile revoluționarilor au sărit în sus, pentru că Aradul nu intră în categoria privilegiată,  pe motiv că până în 21 nu s-a murit. Doar de pe 22 încolo. Noua democrație își cerea tributul de sânge. Sau justificarea ori ce o mai fi fost. Dar asta este o altă poveste.  Fapt este că Aradul a ajuns într-un rol secundar. Trebuie să spunem că o indemnizație de revoluționar se ridică la un  cuantum de 2020 de lei. Ceea ce este peste valoarea salariului mediu net pe econo­mie. Problema este că mulți impostori și-au luat carnete de revoluționar. Și profită. Aici trebuie făcută curățenia în primul rând. Dacă este corect ce se întâmplă nu stăm să judecăm acum. Ca idee generală: nu amputezi un drept pe care l-ai dat deja. Cui, cum și în ce condiții s-a acordat este o altă discuție și eventual și  o temă de cercetat de către cei în drept. Pe de altă parte, cei care au ieșit, când au ieșit, cred că  nu se gândeau atunci la privilegii și sinecuri de tot felul. Ei vroiau doar libertate și se rugau să scape de Ceaușescu. În fond nu faci revoluție pentru spații comerciale și privilegii. Iar asta, tradus în zilele din urmă, înseamnă determinanți și cei care sunt determinați să (re)devină… determinanți. Vorba unui revolu­ționar, chiar autentic: d-aia am murit noi la Revoluție?

Recomandările redacției