IPJ Argeş, OSPA, Garda de Mediu şi Apele Române fac o anchetă în cazul unor deversări de dejecţii pe un câmp din apropierea râului Teleorman, de la o fermă de porci din oraşul Costeşti, citează Mediafax.

Poliţiştii din Argeş, în colaborare cu reprezentanţi ai Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Argeş, ai Gărzii de Mediu şi ai Apelor Române, fac un control, marţi, la o fermă de porci din oraşul Costeşti şi la abatorul din zonă, în baza unui dosar penal întocmit pentru poluarea solului sau a mediului înconjurător prin evacuarea unor deşeuri.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, poliţiştii care participă la verificări au găsit o conductă prin care de la o fermă de porci din Costeşti erau deversate dejecţiile pe un câmp din apropierea râului Teleorman.

„Se vor ridica probe de apă şi sol, care urmează să fie trimise la analize şi în fucţie de acestea şi de rezultatele întregii anchete vor fi dispuse măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir.

Totodată, Alexandru Vâjan, reprezentant al Gărzii de Mediu Argeş, a declarat că rezultatele analizelor de apă şi sol prelevate vor fi finalizate zilele următoare.

Recomandările redacției