Clădirile sunt ca și oamenii. Au poveștile lor și sunt asemenea lor. Una e  mai frumoasă, alta mai semeață, alta mai modestă, iar cealaltă mai ștearsă. Una lucește în soare, frumos renovată, alta e cu „răni deschise“, din care pică tencuiala și ornamentele, precum se scurge puroiul dintr-un picior cangrenat. Și, asemenea cazuri avem, din păcate, cu duiumul în Arad. După câțiva ani în care am arătat cum poate fi sprijinită renovarea fațadelor acestor clădiri, iar autoritățile locale spuneau că nu au mijloace, acum se pare că s-ar găsi  soluții. Cel puțin  la nivel declarativ.  Desigur vorbeam de soluții, potrivit legii . Iar aceasta este  Legea nr. 153/2011, privind măsuri de creștere a calității  arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zone monumente protejate. Astfel, marți, 21 ianuarie, Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea unei dezbateri publice, de la orele 15,30, în sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă proiectul de hotărâre de CLM, care urmează a fi promovat. Nu mai mai puțin important va fi și modul în care se va recurge și la un program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri. Așadar, cetăţenii sunt invitaţi să îşi exprime părerea cu privire la aceste proiecte. Toate recomandările formulate de către cei care vor participa la dezbateri, vor fi înaintate Consiliului Local al Municipiului Arad. Acum cam atât despre cu fațadele  clădirilor Aradului. Urmează să vedem ce va ieși în urma acestei dezbateri publice.

Recomandările redacției