Dialoguri Deschise cu folclorista Mărioara Miclea

0
141

„Cred că situaţia s-a alterat în momentul în care cântecul popular a devenit un bun de vânzare“

Miclea generic

-Mărioara Miclea, eşti profesoară la Catedra de canto popular a Şcolii Populare de Arte Arad, totodată o voce distinctă în promovarea folclorului autentic românesc, în general, al folclorului din zona noastră în mod special. Unde ai copilărit şi ce resorturi din perioada inocenţei te-au propulsat spre zona folclorului?

-M-am născut într-un sat situat pe malul stâng al Mureşului, Ostrov, unde am copilărit până la vârsta de 10 ani. Aici, la serbările şcolare, am făcut primii paşi spre cântec, încurajată de tatăl meu, care avea o voce timbrală deosebită. În urma unui riguros examen am fost admisă în clasa a V-a la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Timişoara. Aici mi-am petrecut adolescenţa studiind mai întâi flautul, iar în anii de liceu pedagogia muzicală. Participam în acea vreme la serbările şcolare, alături de colegi mai mari, astăzi nume sonore ale folclorului bănăţean: Dorin Cuibaru şi Petrică Moise. Mai colaboram în vremea aceea şi cu Palatul Copiilor. După terminarea liceului, am intrat ca studentă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Pe perioada studenţiei, la Televiziunea Română exista o emisiune-concurs „Floarea din grădină”, realizată de Sorin Grigorescu şi Simona Patraulea. Mi-am încercat şi eu norocul şi în urma selecţiei de la Radiodifuziunea Română am fost admisă. Era în anul 1972 şi mi-i amintesc pe cei care ulterior au confirmat talentul lor: Maria Apostol, Viorel Costin, Ionela Prodan, Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş, Angelica Stoican.  Prezentatorul acestei emisiuni, Mihai Florea, a scris ulterior o carte despre spectacolele şi ediţiile acestui concurs: „Prietenii mei, cântăreţii”. Experienţa câştigată din participările la ediţiile acestui concurs, din spectacolele cu filmări în direct, din imprimările realizate în studiourile Radiodifuziunii Române mi-a întărit respectul pentru publicul iubitor de folclor adevărat, pentru conduita scenică.

 

-Eşti, alături de cadru didactic, o foarte talentată interpretă şi culegătoare de folclor; mi-ai încântat tinereţea cu cântecele tale. Totuşi, parcă-parcă în ultima perioadă nu mai apari pe afişele spectacolelor folclorice. Sau mi se pare?

-După terminarea facultăţii, în anul 1974, mi s-a propus de către maestrul Constantin Arvinte să rămân în Bucureşti, ca solistă vocală la cunoscutul ansamblu folcloric „Rapsodia Română”. La început am fost chiar încântată de aprecierea dată vocii mele şi, desigur, şi de ideea de a râmăne la Bucureşti. Dar, treptat, am realizat că cel mai bine pentru mine este să mă întorc acasă şi pentru că eram singură la părinţi şi aveam responsabilitatea de a le asigura bătrâneţea, dar şi motivată de a mă forma ca profesor, acest lucru nefiind posibil în acea vreme la Bucureşti. Şi aşa, în urmă cu patru decenii m-am angajat ca profesor la Şcoala Populară de Artă din Arad.  În paralel colaboram cu Orchestra de muzică populară a Filarmonicii de Stat din Arad şi cu ansamblurile folclorice din acea vreme, mai ales cu „Doina Mureşului” – formaţie a Casei de Cultură a Municipiului Arad. Dar, încet-încet am simţit că am o problemă, mai ales când participam la spectacolele oficiale ale regimului trecut. Problema era că repertoriul meu era bănăţean. Şi cum toţi ştim de această veche şi parcă interminabilă concurenţă între arădeni şi timişoreni, mi se spunea: „Nu cânta Banat, pentru noi, arădenii, Zărandul este zona reprezentativă”. Şi aşa este… dar, ghinion pentru mine, eu mă născusem într-un sat bănăţean, dar geografic aşezat în judeţul Arad. Această situaţie m-a făcut să-mi pierd treptat interesul pentru scenă şi să îmi canalizez întreaga mea cunoaştere şi pasiune pentru a mă forma ca un bun pedagog. Mai cunosc situaţii asemănătoare, şi mă refer la interpreţii din generaţia mea, instrumentişti şi solişti vocali foarte buni, care, dacă ar fi activat la Timişoara, ar fi fost foarte cunoscuţi la nivel naţional. Dau doar două exemple, ei desigur sunt mult mai mulţi: Ştefan Muntenaş şi Dudu Blagu Ienăşescu.

 

-Iartă-mi duritatea următoarelor cuvinte, dar tema propusă discuţiei mă revoltă. În ultimii ani au apărut nişte paraziţi care porcăiesc puritatea folclorului autentic guiţând, zic ei, folclor. Pentru că în capul lor ei cred că fac folclor. Din nefericire, sunt şi câteva posturi de radio-tv care promovează această subcultură populară, având şi admiratori. Destul de mulţi. Ce trebuie făcut, Mărioara Miclea, pentru stârpirea acestor paraziţi, care îmbolnăvesc grav cultura populară?

-Dacă ne luăm după frecvenţa cu care unele posturi radio-tv promovează această muzică, impropriu numită muzică populară tradiţională, am crede că acest gen este dorit cu intensitate de publicul arădean. Lucrurile însă nu stau aşa. Cred că situaţia s-a alterat în momentul în care cântecul popular a devenit un bun de vânzare, şi mai cred că în preferinţa ascultătorilor de muzică populară nu intră temele ce apar în mai toate cântecele. Cred mai degrabă că aceste versuri ce abundă în ultima vreme exprimă doar nivelul cultural al celui care le-a compus. Înainte vreme, versurile populare exprimau stări emoţionale trăite de cei care aveau dar de la Dumnezeu de a compune texte literare. Acum, versurile unui cântec se fac la comandă şi de aici şi lipsa de valoare emoţională a acestora. Pentru unii cu simţ comercial dezvoltat s-a ivit ocazia de a se erija în postură de „compozitori”. Se ştie însă că folclorul ca ştiinţă are la bază trei coordonate: colectiv, anonim şi oral şi deci exclude din start noţiunea de a fi compozitorul unei creaţii populare. În realitate, aceşti „compozitori” scot pe bandă rulantă cântece. Te minunezi de unde atâta inspiraţie! Ei nu mai ţin cont de aria folclorică arădeană şi „compun”, adică combină părţi ale cântecelor populare aparţinând altor zone folclorice din ţară.   Şi aşa s-a ajuns la situaţia ca aceste „creaţii” să semene tot mai mult între ele, încât ascultându-le să ai senzaţia că este mereu acelaşi cântec.  Ce oripilează şi dezgustă însă este nivelul scăzut al textelor ce însoţesc aceste cântece contrafăcute, texte care, de cele mai multe ori, sunt de-a dreptul vulgare.  Revoltător şi de neiertat faptul că aceştia ţin să apară pe la posturile de radio-tv şi să vorbească despre felul cum contribuie ei prin lansarea acestor „creaţii” la promovarea folclorului tradiţional arădean. Nu suntem singura zonă cu aceste probleme, au şi alţii „compozitorii” lor. Dar, de pildă timişorenii, au tranşat inteligent şi cu responsabilitate această situaţie. Astfel au ansambluri cu orchestre formate numai din instrumente tradiţionale, iar interpreţii lor, când urcă pe scenă în faţa publicului îmbracă costumul popular autentic şi cântă numai cântece tradiţionale locale. Aceiaşi interpreţi, solicitaţi să cânte la vreo petrecere, abordează repertoriu potrivit pentru această ocazie. Experienţa anilor precedenţi îmi dă speranţa că nu va trece mult şi vom fi uitat de această subcultură muzicală, care va dispărea ca orice lucru care nu are identitate, nu are rădăcini. Iar arădenii care mai iubesc muzica tradiţională locală să urmărească şi să asculte orchestra „Rapsozii Zărandului”, condusă de cunoscutul taragotist Petrică Paşca, orchestră care promovează piese orchestrale, cântece populare şi melodii instrumentale de o rară frumuseţe şi reală valoare a patrimoniului cultural arădean.

 

-Aradul este o zonă de interferenţă folclorică: Banatul, Ţara Crişurilor, Ţara Zărandului… Prin ce se autentifică şi se identifică locurile noastre (Aradul) din punct de vedere folcloric? Ca obiceiuri, port, dansuri, grai, cântece…

securedownload-Genurile vocale prezente în aria folclorică arădeană sunt: cântecul de alai, cântecul ceremonial, cântecul doinit, de factură lirică şi epică, cântecul de joc şi melodia instrumentală de joc. Mai întâlnim de asemenea colindul popular, cu prioritate în bazinul folcloric al Văii Crişului Alb şi al Mureşului. Arealul folcloric arădean cuprinde mai multe subzone folclorice. Reprezentative sunt Ţara Zărandului şi Podgoria Arădeană, iar subzonele de interferenţă se învecinează la Sud cu Banatul, la Nord cu Bihorul şi la Est cu Hunedoara. Vecinătatea cu aceste puternice zone folclorice a condus la o cromatică a costumului popular autentic arădean nemaiîntâlnită în alte zone ale ţării şi a dat naştere la diversitate şi spectaculos în creaţiile populare arădene. Mă refer aici la cântecele şi melodiile instrumentale din zona de interferenţă bănăţeană, care sună puţin altfel decât cele din aria timişană. La fel se întâmplă şi în nordul judeţului, în zona de confluenţă bihoreană.  Ramoşele din Cintei, Apateu, sună puţin diferit de cele din sudul Bihorului. Şi graiul arădenilor diferă de la o zonă la alta. Într-un fel grăiesc locuitorii Hălmagiului de cei din Apateu sau cei din satele de pe malul stâng al Mureşului. Referitor la dansul popular, acesta diferă de la o subzonă folclorică la alta, dar cele trei dansuri – ardeleana, mărunţaua şi ţigănescul – sunt intâlnite aproape în toate satele arădene. Legat de obiceiurile existente în arealul geografic arădean, acestea abundă mai cu seamă în bazinul folcloric al Ţării Zărandului. Întâlnim în satele zărăndane nunţi spectaculos organizate, obiceiuri legate de sărbătoarea Sânzienelor, a Cununii de grâu, iar iarna satele răsună în Ajunul Crăciunului de colindele Dubaşilor. Obiceiul este la fel de cunoscut şi în satele de pe malul Mureşului. Multe din aceste obiceiuri s-au pierdut, a rămas însă cântecul ceremonial ce le reprezintă: cel al Sânzienelor cules de Viorel Nistor în localitatea Chisindia mi-a inspirat numele grupului de fete înfiinţat în urmă cu aproape trei decenii la Şcoala Populară de Artă Arad.

 

-După ce criterii trebuie să-şi selecteze tinerii pe care-i îndrumi repertoriul, zona pe care s-o reprezinte? Ce sfaturi esenţiale le dai?

-În ce priveşte îndrumarea tinerilor în tainele cântului, mai întâi evaluez corect calităţile native ale acestora şi încerc să-i fac să înţeleagă că nu pot să-i ajut dacă nu au har de la Dumnezeu, dacă nu au acea voce timbrală şi ureche muzicală care să-i ajute la o intonaţie corectă. În ultima vreme mă confrunt tot mai des cu situaţii delicate, în care tineri, fără înzestrare nativă, îmi cer să-i învăţ să cânte, susţinând senin că ei vor să plătească cursuri de canto şi eu de ce mă opun să-i admit în şcoală. La solicitarea mea de a interpreta un cântec popular, pentru a-mi da seama dacă pot să-i ajut, îmi declară: „Nu ştiu să cânt niciun cântec, am venit să mă învăţaţi să cânt”. Am descris aceste situaţii deoarece mie mi se pare că lucrurile au cam scăpat de sub control. Parcă toată ţara s-a pornit să cânte. Existenţa atâtor studiouri particulare îi încurajează în această idee: „Eu de ce nu pot cânta? Vreau şi eu să apar la televizor cum apar alţii”. Mai demult, în vremea tinereţii mele, cântau încurajaţi de publicul iubitor de muzică populară numai interpreţii ale căror voci timbrale produceau stări şi trăiri emoţionale. Legat de repertoriul de cântece, de-a lungul anilor am realizat la clasa de canto popular o culegere de 200 de cântece tradiţionale, unele culese personal, altele de coregraful Viorel Nistor şi multe dintre ele aduse de tinerii care au urmat cursul de canto. În predarea cântului m-a preocupat în mod special să intuiesc corect cântecul ales cu profilul vocal al celui care urmează să-l cânte. Este important să ai datele tehnice şi lirice în voce pentru a da suflet unui cântec. Toate cântecele au ceva frumos în ele, atrag atenţia mai mult sau mai puţin, în funcţie de cum sunt interpretate, trăite. De-a lungul carierei mele, am promovat aceste valoroase cântece în festivaluri folclorice de anvergură. Solişti vocali ca Voichiţa Suba, Ioana Luguzan, Aura Bonchiş, Paula Paşca, Radu Mateş, Mădălin Chindriş şi mai tânăra Roxana Suciu au obţinut importante premii, atât în ţară, cât şi în străinătate. Toţi elevii mei, la terminarea cursului de canto, au un repertoriu personal, format din cântece tradiţionale. În acest sens, în ultimii ani, am realizat zece albume muzicale ce cuprind în jur de 150 de cântece. O mare parte din ele sunt interpretate de grupul folcloric „Sânzienele”. Aceste piese folclorice au fost interpretate de grup şi în spectacole şi apariţii la posturi TV ce au ca temă promovarea cântecului tradiţional. Şi aşa fetele de la grupul „Sânzienele” s-au făcut cunoscute atât arădenilor, cât şi dincolo de graniţele judeţului Arad. Menţionez în continuare câteva emisiuni TV la care am participat:

  • „Cântecul de acasă” – TVR Timişoara (realizator Tiberiu Ceia);
  • „Cântec şi poveste” – TVR3 (realizator Felicia Stoian);
  • „Popasuri folclorice” – TVR2 (realizator Maria Tănase Marin);
  • „O vedetă populară” – TVR1 (realizator Elise Stan).

 

-Aradul se poate lăuda cu o orchestră de muzică populară celebră, „Rapsozii Zărandului”, condusă de nu mai puţin celebrul Petrică Paşca. Cum valorifici acest imens noroc, în vederea colaborării elevilor tăi cu această orchestră, care în mod sigur îi poate propulsa spre marea scenă a valorii şi a ţării?

-Tot ce am realizat ca repertoriu cu grupul „Sânzienele”, cât şi cu soliştii vocali, nu ar fi fost posibil dacă noi arădenii nu am fi avut orchestra de muzică tradiţională „Rapsozii Zărandului”, condusă de taragotistul Petrică Paşca.Acompaniamentele celor 150 de cântece au fost realizate de această orchestră cu instrumentişti valoroşi. Este în lucru un nou album muzical de cântece tradiţionale ale căror  acompaniamente au fost interpretate profesional de această minunată orchestră. De subliniat colaborarea dintre grupul de fete „Sânzienele” şi tinerii solişti vocali cu orchestra „Rapsozii Zărandului”, orchestră care are în vedere descoperirea şi promovarea generaţiei tinere de solişti vocali. Aş da câteva exemple:

Când s-a organizat la Arad emisiunea „Tezaur Folcloric” d-l Petrică Paşca a invitat grupul „Sânzienele” alături de Voichiţa Suba, soliştii vocali ai orchestrei şi de invitaţii din ţară ai regretatei Mărioara Murărescu, realizatoarea emisiunii. Un alt exemplu este Festivalul de la Covăsânţ, care are ca temă promovarea cântecului tradiţional arădean. La acest festival „Sânzienele” şi tinerii solişti vocali sunt prezenţi la fiecare ediţie şi au parte de acompaniamentul acestei orchestre, singura alcătuită numai din instrumente tradiţionale.

 

-Poţi să-mi dai câteva exemple dintre elevii sau foştii tăi elevi, care au ajuns nume importante în folclorul românesc?

securedownload (2)-Voichiţa Suba este un nume sonor pentru arădeni, dar şi pentru iubitorii de muzică populară, locuitori ai altor zone folclorice. Nu demult a fost invitată să-şi spună povestea cântecului ei la cunoscuta emisiune realizată de Felicia Stoian, la postul de televiziune TVR3 „Cântec şi poveste”. Voichiţa este o culegătoare de folclor tradiţional din zona ei, Sebişul, şi astfel şi-a adunat în repertoriul personal, peste 30 de cântece. În acest moment pregăteşte un nou album muzical. Toate cântecele Voichiţei Suba sunt realizate cu acompaniamentul orchestrei „Rapsozii Zărandului”.  În continuare voi relata dintr-un ziar local despre participarea grupului „Sânzienele” la Serata de Crăciun a românilor şi moldovenilor veniţi în Cehia, spectacol de colinde şi obiceiuri de Crăciun prezentat la Ambasada Română din Praga la sfârşitul săptămânii trecute.  „Ansamblul arădean «Sânzienele» a impresionat asistenţa cu repertoriul de colinzi şi cântece tradiţionale. La eveniment au participat şi ambasadorii României şi Moldovei, Excelenţele lor Daniela Gîtman şi Ştefan Gorda. Spectacolul a durat peste o oră, iar colinzile interpretate de membrii ansamblului, conduşi de profesoara Mărioara Miclea, au cuprins toate zonele judeţului nostru.” „Reacţia oaspeţilor Ambasadei României la Praga confirmă faptul că Aradul poate concura cu real succes la titlul de «Capitală culturală europeană 2021», potpuriul de colinzi şi cântece tradiţionale reprezentând cu mândrie spiritul românesc.”- informează reprezentanţii delegaţiei arădene.

-Dragă Mărioara Miclea, ce viitor întrevezi folclorului românesc, a obiceiurilor, muzicii populare autentice? Cât crezi că va mai dura această muzică? Dacă va dura…

-La noi în ţară sunt numai câteva regiuni geografice în care interesul pentru cântecul de petrecere a luat o amploare fără precedent înlocuind tot mai mult cântecul tradiţional. În mod firesc, ar avea loc amândouă, cântecul tradiţional în scenă, în faţa publicului, iar la anumite ocazii, cântecul de petrecere. Din păcate, această situaţie, creată în ultimii ani o avem şi noi, arădenii. În jurul nostru, orădenii, savurează frumuseţea cântecului lor bihorean, bănăţenii din zona de munte îşi promovează cu respect cântecul local, iar hunedorenii de asemenea. La noi, cu atâţia „compozitori”, funcţionează o adevărată industrie muzicală.  Duduie studiourile de imprimări de astfel de creaţii contrafăcute, care nu ţin cont nici de discursul muzical al cântecului tradiţional arădean şi nici de ritmurile specifice melodiilor din arealul folcloric local. Şi astfel, publicul larg, fără date de structură muzicală a cântecului tradiţional, este în mod sistematic indus în eroare. Dau numai un exemplu, dintre multe altele:  Zilnic, în drumul meu spre clasa de canto, trec pe lângă un loc ce distribuie exclusiv muzică de petrecere. Dar pe pereţii clădirii stă scris că promovează albume muzicale cu folclor autentic. Asta nu e în regulă, nu-i poate trage nimeni la răspundere?

Nu vreau să închei în mod pesimist şi declar că am încredere că şi noi arădenii, ajutaţi şi de cei care păstoresc instituţii ce au ca responsabilitate păstrarea, conservarea şi promovarea patrimoniului cultural arădean ne vom implica şi mai mult ca până acum ca să nu pierdem această valoroasă zestre – cântecul tradiţional arădean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.